Pages Menu

Posted on Feb 21, 2020 in Copii cu autism

Sunt mama a trei copii autiști și am obosit să fiu acuzată că am fost inconștientă să-i aduc pe lume!

Sunt mama a trei copii autiști și am obosit să fiu acuzată că am fost inconștientă să-i aduc pe lume!

Copiii mei sunt superbi şi nu am de ce să justific existenţa lor în faţa celor care au decis că e o inconştienţă că am adus trei copii autişti pe lume.
Cei care mă citesc frecvent ştiu care e povestea venirii lor pe lume, dar știţi ce e mai ciudat? Că majoritatea celor care critică sunt părinţi. Părinţii mei, departe, foaaaaarte departe de a fi fost perfecţi, nu au discriminat pe nimeni în viaţa lor. Nici nu-s foarte sigură că ar fi ştiut ce înseamnă discriminare. Erau oameni simpli, iar eu am devenit un om tolerant şi deschis la minte.

Fiecare om e valoros, oricum ar fi el…

Pentru mine, orice viaţă, fie că e a unei persoane cu dizabilităţi sau a unei persoane tipice, e la fel de valoroasă. Nu înţelegeţi de ce? Păi atunci n-are sens să vă explic că tot nu ați pricepe. Dacă gândiţi în termeni strict materiali, nu aveţi cum înţelege. Dacă aveţi complexe de superioritate şi vă credeţi perfecţi, nu aveţi  cum să înţelegeţi.
Dacă aveţi impresia că e absolut imposibil ca peste ani fiica voastră să intre pe uşă cu omul vieţii ei care este autist, iarăşi, nu aveţi cum să înţelegeţi.

Copiii mei nu sunt niște greșeli!

Adică vreţi să-mi ziceţi că Ilinca, fetiţa bucălată care acum desenează pe tăbliţa magnetică, e o greşeală, că nu trebuia să se nască? Nu v-ar fi ruşine obrazului?
Georgel, cel ghiduş şi neastâmpărat cu ochi de căprioară care acum stă cu bolul în braţe în faţa cuptorului cu microunde aşteptând porţia de popcorn, e o greşeală?

Aveţi curajul de a sta în faţa lor şi de a le spune tare: ”Sunteţi o greşeală!”?

Mă îndoiesc.

Sunteţi nişte laşi ascunşi în spatele tastelor! În public, nu aţi avea curajul să vă asumaţi părerile discriminatorii, ştiţi că sunt legi ce condamnă asta!  Apropo, şi platformele de socializare sunt tot spaţiu public.

Nu am de ce să justific în faţa nimănui cum îmi cresc copiii!

În ultima vreme, toţi se pricep la toate.

Oricine e expert în agricultură, în creşterea copiilor şi genetică, deşi mulți sunt vai de mama lor şi nu sunt în stare nici să lege o frază până la capăt. Toţi neajutoraţii care-şi uită copiii la şcoală sunt experţi în toate. Toţi semidocţii ce afişează citate inteligente pe Facebook se pretind mari cunoscători într-ale vieții. Nimic din ce e validat ştiinţific nu are trecere la ei, totul e o conspiraţie mondială, doar ei deţin şi cheia înţelepciunii şi cheile raiului. Tot aşa, ultima toantă pentru care primul fir alb e o dramă şi oja sărită de pe unghii o catastrofă îşi dă cu părerea despre copiii mei.

Nu mă refer desigur la sfaturile venite cu drag, din compasiune şi empatie, de la oameni care îmi fac diverse sugestii pline de bun simţ.

Ştiţi câţi părinţi nu-şi merită copiii?

Nu, nu ştiu nici eu, nimeni n-a făcut o statistică.

Dar sunt destui şi sunt convinsă că v-aţi săturat de ei. Copilul meu nu-i destul de deștept, harnic, intelectual – da, am auzit şi asta de la o mamă nemulţumită că, vai, degeaba, că băiatul (un copil deştept şi fain ca toţi copiii) nu le seamănă, că degeaba, orice ar face ei, copilul lor nu va fi intelectual niciodată .

Cum să reacţionezi la aşa ceva?

Nici nu am ştiut cum. Iniţial, am crezut că glumeşte, dar nu glumea deloc. Eu aveam acasă un copil cu autism şi aş fi dat orice ca David să fie ca băiatul ei. Eu plângeam nopţile că nu voi avea niciodată un copil independent, iar ea îşi critica băiatul cu o superioritate rece şi detaşată. Copilul ei nu era destul de bun pentru ei și eu, pe al meu, nu ştiam cum să îl aduc în lumea noastră.
Lumile noastre erau la milioane de ani distanţă. Ne-am rupt prietenia în cele din urmă, era inevitabil.

Nu pot sta la masă cu oameni care nu-şi merită copiii.

Iar pentru detractorii mei, am doar o vorbă să vă spun: nimeni, dar nimeni nu trebui să spună nimănui cum să-și trăiască viața.

Numai noi, părinţii, răspundem de copiii noştri. Răspunderea întreagă pentru David, George şi Ilinca e a mea şi a lui Gyuri. Noi îi îngrijim, noi îi veghem când sunt bolnavi, noi ne-am pus pe ultimul plan pentru ca ei să se recupereze, noi suportăm îndelungile nopţi de insomnii, naveta până la terapie şi grădiniţă. NOI!
Eu merg zi de zi la muncă cu minim 4-5 ore de somn pe noapte, şi tatăl lor face sute de kilometri pe săptămână pentru binele lor.
Fiecare părinte asumat sacrifică enorm pentru copiii săi, iar cine nu ne cunoaşte nu are nici un atu moral să ne critice pe mine și pe soţul meu şi să ne acuze că am adus pe lume trei autiști.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
sursa acestui articol: http://www.eva.ro/mama-si-copilul/iesirea-din-autism/sunt-mama-a-trei-copii-autisti-si-am-obosit-sa-fiu-acuzata-ca-am-fost-inconstienta-sa-i-aduc-pe-lume-articol-214663.html
(va urma)
Read previous post:
Blocajul într-o lume pixelată. Ce este autismul virtual și cum se manifestă

Blocajul într-o lume pixelată. Ce este autismul virtual și cum se manifestă Tehnologia este o armă cu două tăișuri. Deși...

Close