Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Dec 18, 2015 in Semne autism

Semnele autismului la copii: zece indicii importante care ar trebui sa-i faca pe parinti sa-l duca pe cel mic la medic

Semnele autismului la copii: zece indicii importante care ar trebui sa-i faca pe parinti sa-l duca pe cel mic la medic

Autismul este o tulburare care afectează tot mai mulţi copii. În România, unele cazuri nu sunt diagnosticate la timp, iar simptomele sunt adesea ignorate de părinţi, ducând la o imposibilitate a recuperării. Specialiştii dezvăluie zece semne care ar trebui luate în considerare şi care ar trebui să ducă la consultarea unui specialist.

Autismul este o tulburare neurobiologică de dezvoltare, severă, mai des întâlnită decât SIDA, diabetul sau sindromul Down. Practic este afecţiunea ultimului deceniu în rândul copiilor. Iar statisticile sunt mai mult decât grăitorare.

Autismul şi toate tulburările din spectrul autismul afectează 1 din 166 de copii, după cum arată studiile Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona, sau chiar 1 din 150 de copii, potrivit cercetătorilor din Atlanta, SUA. Apare la naştere sau la copii cu vârste între 1 an jumătate şi 2 ani. Afectează micuţii indiferent de statutul social sau rasă, existând doar o statistică care arată că băieţii sunt de cinci ori mai predispuşi la autism decât fetele.

Încă nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele autismului, existând o multitudine de factori în special genetici, dar şi de diferite grade şi moduri în care creierul şi implicit comportamentul copilului este afectat. Autismul se manifestă la nivelul a trei sfere. Prima ţine de interacţiunea socială care este aproape inexistentă la autism, inclusiv lipsa de empatie.

Apoi, la nivelul comunicării, copilul cu autism are probleme în a-şi exprima sentimentele, gândurile şi chiar există tulburări de dezvoltare a limbajului. Ce-a de-a treia sferă ţine de comportament, care este unul stereotipal şi cu o rutină foarte bine stabilită. În România, cazurile de autism au crescut îngrijorător în ultimii 20 de ani.

Ceea ce este mai grav, la noi în ţară, depistarea copiilor cu autism este greoaie, părinţii în unele cazuri ignoră simptomele şi preferă să creadă că au copii răsfăţaţi sau doar timizi. Totodată, tratamentul se dovedeşte o provocare uriaşă atât financiar, cât şi logistic. Deşi fiecare copil cu autism este unic, iar cauzele acestei afecţiuni nu sunt pe deplin cunoscute, specialiştii prezintă 10 semne care îi pot face pe părinţi să apeleze la ajutorul medicului pentru un control.

1. Copilul nu are contact vizual cu interlocutorul şi nu iniţiază contact social. Pentru specialişti acesta este unul dintre primele semne ale unei posibile tulburări din spectrul autist. ”Nu există contact vizual între copil şi oricare interlocutor, în special părinţii. Pur şi simplu nu te priveşte când când îi vorbeşti, pare absent. De obicei oamenii se privesc atunci când îşi vorbesc. Totodată, nu iniţiază contact social. Preferă să stea retras chiar în mijlocul colectivităţii. El este cel care nu interacţionează cu ceilalţi copii”, spune psihiatrul pediatric Laura Jijie.

2. Copilul nu răspunde la zâmbet, nu empatizează. Specialiştii arată că un copil care nu pare să trăiască emoţii în colectivitate sau familie ar putea ridica semne de întrebare. ”Un semn este şi atunci când copilul nu răspunde la zâmbet. Sau mai este şi cazul în care unul dintre părinţi plânge. De obicei în acel moment, mai ales în cazul mamelor, involuntar copilul vine să îşi consoleze în felul său părintele sau măcar se interesează, în felul său, de ce părintele experimentează aceea stare. Copilul autist pare să nu empatizeze în niciun fel. Pare indiferent la acest gen de emoţii”, spune Laura Jijie.

3. Copilul nu întinde mânuţele pentru a fi luat în braţe şi este indiferent sau prea cuminte. De obicei copiii cer să fie luaţi în braţe şi întind mâinile pentru a se cere în braţe. Acelaşi gest îl fac şi când părintele vine să-şi ridice copilul în braţe. La copiii cu afecţiuni din spectrul autisti acest lucru nu se întâmplă. Mai mult decât atât, par indiferenţi şi par foarte cuminţi. ”Un semn este când copilul nu întinde mânuţele să fie luat în braţe şi pare indiferent la ce se întâmplă în jurul său. Noi spunem că pare «în lumea lui». Sunt părinţi care sunt mulţumiţi că cel mic pare foarte cuminte şi stă ore în şir la televizor sau singur fără să scoată un sunet sau să ceară ceva. Îşi fac treburile liniştiţi şi sunt mulţumiţi că au copil cuminte. Poate fi însă un semnal de alarmă”, spune specialistul psihiatru.

4. Stereotipiile şi acţiunile repetate în mod exagerat. Un semn important de alarmă este urmarea unor stereotipuri de către copil. De exemplu copilul petrece zeci de minute analizându-şi mânuţele, se învârte în jurul axei sale în mod repetat dând impresia că se învârte la nesfârşit. Repetă un lucru de foarte multe ori. De exemplu închide şi deschide o uşă sau o fereastră în mod obsedant, repetitiv. Repetă cuvinte la nesfârşit.

5. Jocul stereotip cu obiecte neconvenţionale. Alinierea obiectelor. Un alt semn important de luat în seamă este jocul repetitiv cu obiecte şi nu cu jucării, cum fac majoritatea copiilor. ”Se poate juca la nesfârşit cu o aţă. Are un comportament ciudat în momentul jocului. Nu se joacă convenţional. Linge sau miroase jucăriile, maşinuţele, de exemplu nu le pune pe roţi şi le împinge ci le întoarce şi le învârte cu degetul roţile. Un semn de alarmă este absenţa jocului simbolic, dar şi incapacitatea de a imita jocuri. De obicei, copiii îi imită pe ceialalţi în jocurile lor. Copilul autist se joacă singur şi în modul său particular, preferând obiectele jucăriilor. Un alt semn important este preferinţa pentru alinierea diferitelor obiecte”, spune psihiatrul pediatric.

6. Reacţii exagerate la sunete puternice. Nu suportă zgomotele de o anumită intensitate. Copiii care ridică suspiciuni de autism sunt sensibili la zgomote, la tonalităţi înalte. Reacţiile lor sunt exagerate la astfel de stimuli, spun specialiştii. Anxietatea creşte la aceşti copii şi în momentul în care aud zgomotul produs de ploaie, de vânt sau tunet. Reacţiile lor sunt paradoxal exagerate.

7. Preferinţa pentru rutină. Copilul autist nu poate trăi în afara unei rutine. El trebuie să urmeze mereu acelaşi şablon. Merge doar prin aceleaşi locuri, face anumite activităţi în aceeaşi ordine şi în aceeaşi perioadă. Preferă regulile, tabieturile şi un program bine structurat pe care să-l urmeze cu stricteţe. Orice schimbare bruscă îi provoacă crize de anxietate şi poate deveni de necontrolat, se trânteşte pe jos, ţipă, se loveşte de pereţi sau de obiecte, oriunde, chiar şi în public. ”Aceşti copii trăiesc dupăo anumită rutină. Merg inclusiv pe stradă, doar pe acelaşi traseu. Orice schimbare bruscă poate declanşa o criză. Aceşti copii trebuie să aibă un program fix şi bine structurat. Trebuie să ştie exact ce au de făcut pe baza unui program. Orice schimbare trebuie introdusă treptat şi inclusă în această rutină”, spune Laura Jijie.

8. Retard în dezvoltarea limbajului. Retard mental. De cele mai multe ori autismul aduce cu sine şi un retard în dezvoltarea limbajului. Sunt incapabili să arate cu degetul ceea ce-şi doresc. Repetă la nesfârşit cuvinte, dar nu-şi îmbogăţesc vocabularul. Nu pot exprima ceea ce doresc. Par incapabili să vorbească de multe ori şi nici măcar nu sunt capabili să urmărească ceea ce le este arătat. Totodată, specialiştii spun că în majoritatea cazurilor retardul de limbaj este însoţit şi de retard mental care este o importantă reducere a funcţiei intelectuale. De exemplu copiii de 9-10 ani cu autism au intelectul unui copil de 2-3 ani.

9. Atracţia neobişnuită faţă de un obiect. Copiii cu autism de cele mai multe ori dezvoltă o atracţie anormală faţă de un obiect de obicei neobişnuit, o bucată de sfoară, o piatră, o roată. ”Nu se dezlipesc de acel obiect. Nu înţeleg că se poate strica şi nu doresc sub nicio formă să renunţe la el. Nu vorbim aici de obiectele de tranziţie la copii mici, cum ar fi pernuţa, păturica sau ursuleţul la care la un moment dat renunţă”, spune Laura Jijie.

10. Nu răspund la nume. Par surzi şi au tendinţa de a se răni. De multe ori, copilul autist, spun specialiştii, pare surd. Nu răspunde când este strigat pe nume sau la alte forme de apelare verbală şi nonverbală. Pare retras într-o lumea particulară. Totodată s-a constatat o imnunitate în anumite cazuri la stimului. Unii copii autişti nu simt în mod firesc durerea. Mai ales la schimbarea rutinei se pot răni singuri, se izbesc de pereţi sau de obiecte.

Tratamentul copiilor cu autism

Odată ce părinţii devin îngrijoraţi de comportamentul copiilor, specialiştii recomandă o vizită la medicul de familie care poate iniţia un test de screening şi îi poate dirija pe părinţi la un specialist. În cazul unui diagnostic cu o afecţiune din spectrul autist, începe marea provocare. În special din punct de vedere financiar. Metodele terapiei ABA, o adevărată binecuvântare din punctul de vedere al specialiştilor pentru copii cu autism, sunt foarte costisitoare.

Totodată în România aceşti specialişti pot fi număraţi pe degete, accesibilitatea fiind redusă. Mai mult decât atât, psihiatrul pediatriu Laura Jijie spune că un autist are nevoie de terapie 24 din 24 de ore, cu un minim de 8 ore pe zi în două tranşe. În general terapia constă în conectarea copilului la lumea reală, prin activităţi care implică socializare, recunoaşterea culorilor, dezvoltarea inteligenţei, „antrenarea” senzaţiilor, etc. Aceste tratamente care implică o echip complexă formată din psihologii şi logopezi este costisitoare iar multe familii nu şi-o permit. Miza este ca un copil cu autism să se poată descurca singur.

”Şanse de recuperare, la cazurile severe, nu poate fi de sută la sută. Dar copilul trebuie pregătit pentru a face faţă singur provocărilor din viaţa de adult. Miza este ameliorarea la un grad cât mai înalt a aceste afecţiuni şi incluziunea socială. Cu cât copilul este diagnosticat mai repede şi cu cât intervenţia este mai timpurie, cu atât şansele sunt mai mari. Familia este co-terapeut şi trebuie să se implice sută la sută”, spune Laura Jijie. Un caz aparte o reprezintă copii cu sindrom Asperger care, spre deosebire de ceilalţi autişti, cu retard mental şi la nivelul limbajului, sunt extrem de inteligenţi, uneori mici genii, care însă trăiesc departe de societate.

sursa: http://adevarul.ro/

Read previous post:
Administrarea de antidepresive in timpul sarcinii creste cu 87% riscul de autism la copil

Administrarea de antidepresive in timpul sarcinii creste cu 87% riscul de autism la copil, potrivit unui studiu canadian de amploare...

Close