Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Jun 25, 2014 in Povesti de succes

Adolescenta cu autism, ambasadoare pt tinere talente

Adolescenta cu autism, ambasadoare pt tinere talente

La doar 14 ani a reusit sa invinga boala cu ajutorul muzicii, fiind deja recunoscuta ca o compozitoare cu mult talent.   Ca multi copii cu care soarta nu a fost prea blanda, Mara Pruna a fost diagniosticata la varsta de doi ani cu autism, diagnostic pe care specialistii l-au schimbat recent in sindrom Asperger. 

Cu multa vointa si cu un talent innascut, ea a resit sa invinga boala cu ajutorul muzicii, iar acum, la 14 ani, este recunoscuta ca o talentata compozitoare, avand deja la activ castigarea a cinci editii la rand a unor concursuri nationale de compozitie.

Primii pasi catre muzica i-a facut cu ajutorul parintilor sai, impinsi de o dorinta nelimitata de a reusi sa comunice cu copilul lor. Au fost primii care au intuit ca muzica poate fi liantul dintre ei si copil. Au reusit, astfel sa obtina cele mai bune rezultate. Cu o generozitate aparte, au ales apoi sa impartaseasca din experienta lor si altor parinti aflati intr-o situatie similara, si sa ii ajute. Asa au infiintat Asociatia Autism Transilvania, iar copilul lor este astazi cel mai bun exemplu ca dragostea si implicarea pot face miracole, acolo unde stiinta si medicina nu au neaparat solutii.

La 14 ani, Mara Pruna este eleva la Liceul de Muzica Sigismund Toduta din Cluj-Napoca, unde studiaza pianul si vioara. Pentru cei care nu-i cunosc povestea, nimic nu tradeaza problema cu care s-a nascut. E vesela, energica, extrem de inteligenta si bucuroasa ca poate impartasi celorlalti din pasiunea sa pentru muzica. A cantat aproape toata viata, de la trei ani, cand a primit in dar un pian, iar de ceva vreme compune piese a caror valoare a fost recunoscuta si premiata in cadrul mai multor concursuri nationale. Spune ca pentru ea, muzica a fost cel mai usor mijloc de comunicare, cu ajutorul caruia a reusit sa invinga autismul. „Indiferent de rasa, sex sau dizabilitate, nu exista o bariera in a vedea frumosul in muzica. De aceea ma bucur ca prin acest mijloc de comunicare pot sa ajung mult mai usor in sufletul oamenilor. Suna mai boem sa-ti scrii muzica pe hartie dar, din pacate, ritmul in care ne miscam in mileniul al treilea, foarte alert, nu ne permite sa nu fim la curent cu tehnologia”, a declarat tanara artista care, recent, a beneficiat de o sponsorizare prin programul „Pot ajuta?”, desfasurat de MOL Romania in parteneriat cu Fundatia pentru Comunitate. Suma primita i-a folosit la achizitionarea unui pachet de programe software de specialitate  care  ii permit sa asculte simultan mai multe instrumente muzicale, in timp ce compune.

Mai mult, Mara se implica si in activitati sociale, astfel ca ea a devenit si ambasadoare a programului derulat de 9 ani de MOL Romania si Fundatia pentru Comunitate, pentru sustinerea tinerelor talente in domeniul artei si sportului.

Initial, finantarea s-a acordat numai tinerilor cu varsta sub 18 ani, insa succesul proiectului si prietenia legata cu tineri artisti si sportivi,  i-au determinat pe initiatori sa includa o noua categorie de beneficiari, cei cu varste peste 18 ani.

In total, de la infiintare si pana in prezent, prin intermediul programului au fost acordate finantari in valoare totala de 1,870 de milioane de lei unui numar de 1.698 de tineri artisti si sportivi talentati. Numai din judetul Cluj au fost sustinuti 55 de sportivi si artisti tineri si 3 echipe cu suma de 258.000 de lei. Pentru editia din 2014 au mai ramas 2 zile pentru depunerea aplicatiilor, data limita fiind 27 iunie. Se pot inscrie tineri nascuti intre anii 1996 si 2006 inclusiv, si echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la scoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistica din Romania, care au obtinut rezultate foarte bune la concursuri nationale si internationale in domeniul sportiv sau
artistic si au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea si continuarea carierei.

sursa: http://www.sanatateabuzoiana.ro/

Read previous post:
Copiii conceputi la un an fata de fratii lor, predispusi la autism

Inmultirea cazurilor de autism din Statele Unite sugereaza ca diversi factori de risc din mediul in care traim ar fi...

Close