Pages Menu
TwitterFacebook
Categories Menu

Posted on Dec 10, 2014 in Nisipul kinetic

Nisipul kinetic, terapia momentului pt copiii cu autism

Nisipul kinetic, terapia momentului pt copiii cu autism

Copiii bolnavi de autism, sindrom Down sau tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie, cunoscută şi sub numele de ADHD, pot face progrese cu ajutorul unei terapii ultramoderne: nisipul kinetic. Nici nu se compară cu cel obişnuit, pe care îl vedem pe plaje, dar îi ajută pe micuţi să comunice mai uşor cu terapeutul. Acesta acţionează la nivel senzorial şi îi determină pe copii să îşi exprime sentimentele prin intermediul formelor pe care le realizează.

Nisipul kinetic este foarte diferit de nisipul obişnuit: are o textură fărâmicioasă, nu se lipseşte de mâini dar în acelaşi timp este foarte uşor de modelat.

Atunci când terapiile clasice nu mai dau roade şi copiii nu se pot concentra, sunt irascibili şi necomunicativi, aceştia sunt duşi în camera senzorială, unde sunt înconjuraţi de diverşi stimuli.

Cristina Gemănaru, psiholog: “Copiii trec prin astfel de comportamente de agitaţie. Este foarte greu în terapie să le stopezi aceste comportamente de agitaţie prin tehnicile clasice. Aşa că prin stimulare la nivel senzorial reuşim să realizăm tot ceea ce nu reuşim la nivel conştient.”

În aceeaşi cameră există un covor din iarbă, piatră, bambus, răşină sau funie pe care copiii pot păşi în talpile goale. Psihologii spun că aşa îi ajută să nu le fie teamă de mediul care îi înconjoară.

Adrian Gemănaru, psiholog: “Covorul senzorial este împărţit în 5 secţiuni diferite, ei încep cu prima parte, nivelul 1 este confecţionat din bambus mic, după care trec la următoarea etapă, este undeva nivelul 2, avem gazonul.”

Părinţii spun că de când îşi aduc copiii la acest tip de terapii moderne, rezultatele sunt vizibile.

Denis Cai, părinte: “Copilul meu se simte mai bine, mai calm decât în trecut, se concentrează mai bine şi este mult mai relaxat.”

O oră de terapie care implică tehinici clasice îmbinate cu cele moderne costă 35 de lei, iar copiii au nevoie de 3 sedinţe săptămânal pentru a face progrese.

sursa: http://www1.digi24.ro/

468 ad
Read previous post:
Cadourile de Craciun ale unei fetite cu autism

Printre ornamente de brad, dulciuri si accesorii facute de mana, la Targul de Craciun de la Iulius Mall, in spatele...

Close