Open

Next Post
Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Jan 14, 2020 in Copii cu autism

Ministerul Sanatatii vrea să modifice definiția tulburărilor de spectru autist

Ministerul Sanatatii vrea să modifice definiția tulburărilor de spectru autist

Un proiect de ordin publicat pe site-ul Ministerului Sănătății modifică Normele Metodologice de aplicare a Legii privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, în sensul includerii în definiția ”tulburări de spectru autist” a încă patru entități diagnostice. Este vorba despre Autism infantil, Sindrom Aspenger, Autism Atipic, Tulburare pervazivă de dezvoltare sau PDD-NOS (Persasive Developmental Disorder Not Otherwise Specified).

”Tulburarea de Spectru Autist (TSA) este o tulburare pervazivă de dezvoltare ce se caracterizează printr-o afectare permanentă a capacității de relaționare socială, printr-o deviere a comunicării și patternuri comportamentale restrictive, stereotipe. Tulburarea de Spectru Autist include următoarele entități diagnostice: Autism infantil, Sindrom Aspenger, Autism Atipic, Tulburare pervazivă de dezvoltare sau PDD-NOS (Persasive Developmental Disorder Not Otherwise Specified)”, potrivit proiectului de ordin publicat în transparență decizională.

Diagnosticul de TSA şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt stabilite de medicul specialist conform criteriilor europene de diagnostic, precizează Ministerul Sănătății. Stabilirea acestor diagnostice, evaluarea şi reevaluarea lor se realizează în serviciul ambulator, centrul de sănătate mintală, cabinetele medicale individuale sau prin internare într-o secţie de profil, după caz, se arată în proiectul de ordin.

Pentru formularea diagnosticului de TSA, precum şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt necesare: evaluarea psihiatrică, evaluarea psihologică şi, la recomandarea medicului specialist, examene paraclinice, după caz. Medicul de familie ia în evidenţă pacienţii cu diagnosticul de TSA şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate, mai precizează MS.

Potrivit legii, toate persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate au acces liber la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, respectiv: depistare activă precoce, diagnostic clinic psihiatric şi evaluare clinică psihologică, tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, consiliere psihologică a părinţilor şi a familiei, precum şi servicii educaţionale.

 

sursa articolului: Potrivit legii, toate persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate au acces liber la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, respectiv: depistare activă precoce, diagnostic clinic psihiatric şi evaluare clinică psihologică, tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, consiliere psihologică a părinţilor şi a familiei, precum şi servicii educaţionale.

Read previous post:
Ieşirea din autism (4). Ce am învățat în 40 de ani

Un articol de: Marina Neciu Am ajuns de curând la 40 de ani și tot nu ştiu suficiente lucruri despre...

Close