Open

Next Post
Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Feb 19, 2019 in Copii cu autism

Mama unui copil cu autism: „Nu vreau să știu cum ar fi fost viața fără UCOS”

Mama unui copil cu autism: „Nu vreau să știu cum ar fi fost viața fără UCOS”

La nici trei ani, mama lui Daniel a descoperit că fiul ei suferă de autism. A simțit cum i se prăbușește întreaga lume în fața ochilor și că nu are nicio putere să își ajute copilul. Nu știa cum să se poarte în preajma lui, cum să îl facă măcar să zâmbească sau să îl ajute să copilărească. „Mi-a fost greu să accept că are autism”, spune Elena Oprișiu.

Pentru ea și micuț soluția salvatoare nu a întârziat să apară. Auzise de o fundație care ajută copiii cu nevoi speciale și a mers cu inima deschisă și speranța că UCOS îi va ajuta copilul. Lucru care s-a și întâmplat. Daniel este pe o pantă ascendentă către o viață normală.

„Venim la UCOS de la 2 ani și 8 luni. Pe noi ne ajută mult că venim aici la terapie. Daniel acum vorbește, se joacă, merge la grădiniță, e sociabil, e bine. Fără aceste servicii nu știu ce am fi făcut. Mi-a fost greu la început să accept că Daniel are autism. Nici nu știam mare lucru despre autism. Încet, încet am aflat mai multe și am reușit să accept acest lucru. Am luat taurul de coarne ca să zic așa și am început să căutăm un loc unde să poată fi tratat corespunzător”, povestește mama lui Daniel.

Nu poate să își imagineze cum i-ar fi fost viața fără zâmbetul băiețelului ei. Din fericire, nici nu trebuie să afle.

„Nu știu ce m-aș fi făcut fără Dani. Acum avem o viață normală, dar fără centru nu știu ce am fi făcut. Avem parte de mai multe tipuri de terapie, Dani are ocazia să socializeze și cu alți copii în cadrul unor evenimente organizate, avem psiholog… nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost viața fără acest centru”, spune Elena Oprișiu.

Nu toți copiii cu autism sau alte dizabilități au însă aceeași șansă precum Daniel. Fundația „Un Copil, O Speranță” are în acest moment în grijă aproximativ 60 de copilași cu diferite nevoi speciale, clădirea în care micuții sunt găzduiți, precum și personalul, fiind deja solicitați la capacitate maximă. Asta pentru că vestea fundației salvatoare a mers până departe în cei aproape 21 de ani de existență. Iar copiii cu nevoi speciale sunt tot mai mulți în fiecare an și cu toții merită un tratament adecvat.

UCOS copii autism (9)

O fundație cât o mie. UCOS, de 21 de ani alături de copiii cu dizabilități

Fundația „Un copil, O speranță” împlinește, pe 1 martie, 21 de ani de când își oferă serviciile comunității sibiene. Nevoia socială a comunității îi îndrumă pe fondatorii fundației către copiii cu dizabilități și an de an dau dovadă de tot mai multă dăruire și pricepere în ceea ce fac. La momentul actual, în complexul de servicii pentru terapia și recuperarea copiilor cu dizabilități sunt 40 de copii autiști și 20 de copii cu alte dizabilități – boala Down, boli rare, handicap psiho-neuro-motor.

„Toți copiii care vin au nevoie de terapii adaptate pentru care cei 26 de specialiști aleg cele mai potrivite combinații. O preocupare foarte importantă a noastră este ca specialiștii să aibă cea mai bună formare. Este unul din factorii cheie pentru a putea răspunde nevoii copiilor. Avem 60 de copii cu 60 de nevoi diferite. Și chiar dacă au aceeași nevoie, ea se exprimă diferit de la un micuț la altul”, explică Elena Tudorache, fondatorul UCOS.

Nevoile acestor copii sunt cu totul deosebite și necesită atenția constantă a părinților, dar și a specialiștilor fundației. „Copiii aceștia au nevoi speciale. De la faptul că mănâncă doar mâncare de o singură culoare, nu acceptă să meargă pe coridor, până la a nu accepta nicio persoană în jur. Acestea sunt doar cele mai simple manifestări. Aici deja nu mai contează atât de mult să fie primii la școală, atunci când au atât de multe altele de învățat – folosit toaleta, spălat pe mâini, mâncat, dar și efectiv mers singur pe stradă sau relaționat cu alți copii”, spune Elena.

 

continuare articolului aici: http://www.turnulsfatului.ro/2019/02/13/mama-unui-copil-cu-autism-nu-vreau-sa-stiu-cum-ar-fi-fost-viata-fara-ucos/

Read previous post:
La Iaşi se construiesc roboţi de la zero. Unii i-ar putea ajuta pe copiii cu autism

Joaca cu roboţii este treabă serioasă la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIASI), mai ales pentru prof. dr. ing....

Close