Pages Menu
Categories Menu

Posted on Mar 31, 2020 in Diagnostic autism

Ce te mai poate speria când ai trei copii cu autism

Ce te mai poate speria când ai trei copii cu autism

Suntem în plin sezon de… am vrut să scriu ”de coronavirus”, dar suntem în era panicii, de fapt. Nu pot să spun că nu mi-e frică. Mi s-a făcut frică prima dată în această eră a…

Intr-una din zilele în care m-am dus la serviciu, iar autobuzul de Gilau era pe jumătate gol, mi s-a făcut pentru prima dată frică. Eram pe tura de după-amiază și, de obicei, eta mai multă lume. Am coborât în zona mall-ului din vestul Clujului, dar n-am văzut prea multă lume la cumpărături, așa cum era de obicei.

Am urcat apoi în linia de transport public clujean. Parcă zicea domnul Boc ceva de dezinfectarea autobuzelor la capăt de linie, dar cel ce mă ducea pe mine la serviciu părea jegos ca de obicei. Nici miros de vreun dezinfectant n-am simţit. În cel mai mare cartier al Clujului, în faţa magazinelor mici, am văzut pensionari, câte 4-5, stând la cozi. Sunt convinsă că s-au declanşat reflexe mai vechi în mintea oamenilor care au petrecut ani din viaţă la cozi.

Mi s-a face brusc dor de părinţii mei…

Aşa ar fi stat şi ei la coadă la vreun chioşc din cartierul Moşnei din Mediaş. Aşa ar fi stat la coadă la farmacia de cartier.
Era destul de pustiu Clujul. Studenţii erau plecați spre casele lor cine ştie la câte sute de kilometri depărtare.

La serviciu, când am ajuns, ne-am văzut de ale noastre, ca de obicei. Oricum, primul lucru pe care îl facem, de obicei, cum ajungem e să ne spălăm pe mâini. La noi, recipientele cu dezinfectant pentru mâini nu sunt o noutate, le avem demult. Avem şi cu ce să ne dezinfectăm birourile.

Când lucrurile s-au agravat, am început să lucrăm de acasă

O fac pentru că e necesar, deși mie îmi e cel mai greu. Casa noastră are 40 de m pătraţi, iar cei mici sunt sever afectaţi de autism. A fost o vreme când am visat la o slujba de acasă, remote, dar pe vremea aceea aveam doar un copil ce ieşea deja din autism şi înţelegea că munca e muncă. Săptămâna trecută, înainte de a trece la lucratul de acasă, mă gândeam că m-aş închide în baie pentru sedinţele remote, ca să fie linişte. Au trecut două zile de lucrat de acasă și cred că, în curând, voi avea creierul zob.

Pentru mine, confortul e la serviciu

E hilar, până la urmă.

Toată lumea îşi doreşte să lucreze din confortul propriei case, numai la mine confortul e la serviciu. Irosesc aproape 3 ore când merg cu cele două autobuze, dar acasă, pur şi simplu, nu am unde să mă retrag. Eu încă visez la una ori două camere în plus, dar atâta timp cât copiii sunt la stadiul acesta, nu îmi permit să investesc decât în ei.

Pe de o parte, mă simțeam în siguranţă când mijloacele de transport în comun nu mai erau aşa de aglomerate, dar seara după ora 9, străzile Clujului erau pustii. Şi atunci mi-era groază pentru că şi asta înseamnă să fii femeie în România: să-ţi fie frică seara pe stradă când ieşi de la serviciu. Să te uiţi în urma ta la ore mai târzii, să ţii strâns telefonul în mână, să traversezi strada când vezi bărbaţi gălăgioşi sau care umblă clătinându-se venind în direcţia ta.
Când eram tânără, eram mai curajoasă ori poate mai înconştientă și nu îmi era frică, spre disperarea părinţilor mei.

Aşa e tinereţea inconştientă. Toţi am trecut prin etapa asta.

Eu tot mai trag nădejde că lumea va fi responsabilă, că cei ce se întorc acum vor sta în carantină şi că nu se vor plimba pe străzi. Dar zi de zi ne confruntăm cu ştirea că cineva fie a refuzat carantina, fie nu a declarat că se întoarce din zonă cu risc.  Eu asta nu pot pricepe. Ce-o fi în mintea lor? Vor să-şi îmbolnăvească familia? Nu cred.

Oamenii sunt probabil atât de infatuaţi, încât nu cred că li se poate întâmpla lor

De ce să-şi complice viaţa cu o carantină de 14 zile când ei, clar, sunt sănătoşi şi nu au nimic ? Aşa că se plimbă peste tot, socializează şi, când apar simptomele, iese şi adevărul la iveală cum că nu au declarat la intrarea din ţară că veneau de undeva din Italia, să zicem.
Oamenii trebuie să înveţe că în viaţă li se poate întâmpla orice. Ca mamă a trei copii cu autism, vă spun că şi ceea ce statistic pare improbabil, se poate realiza.

Uneori ni se întâmplă lucruri ce frizează absurdul ori ghinionul. Dar aşa e viaţa pentru toată lumea şi trebuie să o luăm în serios.

Lupta cu autismul nu se compară cu războiul în care suntem acum

Eu, spre exemplu, am crezut până acum că, după autismul a trei copii, cu greu mă mai poate speria ceva în viața asta. Aveam impresia egoistă că le-am văzut pe toate și că oricum mă pot lupta cu toate… cu orice. În lupta mea de pe frontul autismului, ajunsesem să cred că acesta este, de fapt, întregul război pe care îl pot duce. Dar lupta cu autismul nu se compară cu războiul în care suntem acum. Oameni buni, suntem împreună în acest război! Mi se pare hilar să vă invit pe toți să luptați stând în case, dar acesta este singurul mod în care putem câștiga. Haideți să câștigăm, vă rog! Le datorăm asta copiilor noștri tipici sau atipici!
sursa articolului: https://www.eva.ro/mama-si-copilul/iesirea-din-autism/ce-te-mai-poate-speria-cand-ai-trei-copii-cu-autism-articol-215685.html
468 ad
Read previous post:
Curs autism Sibiu: 0764 796 788

In luna Octombrie 2020  va incepe, la Sibiu, cursul romano-olandez ,,Autismul – Tehnici Moderne de interventie”.  Inscrierile sunt deschise.  ...

Close