Pages Menu
TwitterFacebook
Categories Menu

Posted on Feb 22, 2016 in Igiena si psihologie

Bărbieritul pentru adolescentul cu autism

Bărbieritul pentru adolescentul cu autism

Pubertatea este o perioadă dificilă prin care trec absolut toţi copiii. Este ultimul prag al copilăriei şi primul pas către maturitate. Însă atunci când vorbim de autism totul este mult mai complicat odată cu înaintarea în vârstă. Iar igiena intimă este un subiect destul de delicat pentru aceste persoane.

De la o vârstă (începând cu pubertatea), copilul – devenit adolescent, trebuie să ajungă la un grad de independenţă destul de ridicat: să se spele singur şi corect pe tot corpul, să meargă la toaleta singur, să aibă momente de intimitate. Bărbieritul, evident în cazul băieţilor, este o altă etapa din viaţa adolescentului şi o provocare mai ales pentru cei hipersensibili care nu suportă zgomotul apartului de bărbierit sau senzaţia lamei pe piele. De cele mai multe ori este ultimul lucru la care se gândeşte un părinte al unui copil cu autism, dar este o etapă inevitabilă şi destul de dificilă.

Cel mai bun exemplu pentru un adolescent cu autism este să vadă o altă persoană facând acest lucru – tatăl, fratele, bunicul etc- şi să i se explice punctual ce se întamplă. Este de preferat să privească acest ritual cu mult înainte de momentul în care şi el va face aceasta operaţiune. Aşa va înţelege că bărbieritul este inofensiv şi, după caz, chiar plăcut dacă ne referim la rezultat. O prezentare pozitivă şi argumentată este întotdeauna binevenită: „După ce te bărbiereşti, mama va fi încântată să o săruţi pe obraz fără să o înţepi cu barba.

Un pas important este să familiarizăm adolescentul cu instrumentele de bărbierit – lama de ras, aparat electric, spuma de ras. Asigurati-vă de faptul că adolescentul nu este în pericol să se rănească (păstrati capacul pe aparatul de ras). După ce acceptă să ţină aceste lucruri în mână, încercaţi să-i daţi cu puţină spumă pe mână şi să vă jucaţi „de-a bărbieritul”, lama fiind în continuare acoperită de capac. Dacă vorbim de un aparat electric, observaţi cum se comportă la vibraţiile şi zgomotul lui. Este foarte important ca fiul dumneavoastră să accepte aceste tipuri de atingeri şi să se simta confortabil de-a lungul întregului proces. După ce acceptă joaca pe mână, puteţi încerca şi pe o porţiune mică de pe faţă.

“Mulţi părinţi preferă aparatul de ras electric pentru că este mai sigur, neavând lame, şi mai rapid. În cazul în care aţi reuşit în trecut să îl tundeţi cu maşina electrică, veţi constata că va accepta zgomotulul având deja un pas din procedură bifat”, susţine Carmen Hotar, psiholog clinician specialist. În cazul extrem în care adolescentul nu accepta sub nici o formă atingerile şi nu-l puteţi convinge să se bărbierească, puteţi lua în considerare varianta în care să poarte barbă – în acest caz va trebui să înveţe să-şi îngrijească barba (tuns, spălat).

sursa: http://www.libertatea.ro/

468 ad
Read previous post:
Propranolol în tratarea autismului?

Un studiu pilot susține că a obținut rezultate pozitive în folosirea medicamentului propranolol pentru a îmbunătăți abilitățile de comunicare ale...

Close