Pages Menu
TwitterFacebook
Categories Menu

Posted on Jan 12, 2016 in Programe autism

Armata israeliana a creat o unitate speciala pentru cei cu autism

Armata israeliana a creat o unitate speciala pentru cei cu autism

Armata israeliana a creat o unitate speciala formata din soldati cu autism, numita 9900, unde sunt folosite calitatile acestor persoane. In mod normal persoanele cu autism sunt scutite de efectuarea stagiului militar, insa Israelul a gandit o forma prin care sa foloseasca abilitatile speciale pe care le detin, scrie The Atlantic.

Timp de 8 ore pe zi E., de 21 de ani, stă în fața mai multor calculatoare și analizează imagini preluate de sateliți pentru a depista obiecte sau mișcări suspecte. Datorită acestei activități mulți soldați au fost salvați. Pentru mulți oameni ar fi imposibil sau plictisitor să analizeze un loc milimetru cu milimetru, dar pentru E. e foarte simplu.

Relația din armată și cei cu autism, în acest caz, este benefică pentru ambele părți. Cei cu autism au oportunitatea de a participa activ în viața statului, iar armata beneficiază de capacitatea extraordinară acestora de a acorda atenție detaliilor. Partea grea vine atunci când cei cu autism trebuie să relaționeze cu cei din jur, ceea ce uneori se dovedește a fi extrem de greu.

Procesul de selecție se face cu maximă rigurozitate, în trei etape. Studenții care sunt aleși vor da teste, prin care se determină capacitatea lor de a analiza imagini. În a doua etapă cei aleși vor face cursuri organizate de cei din unitatea 9900, dar și cu psihologi care îi ajută să se adapteze, pe o perioadă de 3 luni. După cele trei luni aplicanții continuă pregătirea profesional la o bază a armatei din Tel Aviv. Unii aleg să rămână pe o perioadă îndelungată, în timp ce alții pleacă mai repede.

Israelul, ca alte țări dezvoltate, a cunoscut în ultimii ani o creștere a numărului de persoane diagnosticate cu autism. Deși există această unitate specială a armatei, autismul este încă stigmatizat și acolo. Mulți copii autiști sunt retrași de la școală sau întâmpină probleme de integrare, deci autoritățile mai au de lucrat la asta.

sursa: http://politicscan.ro/

468 ad
Read previous post:
Cum evitam pericolele in cazul copiilor cu autism

Copiii cu autism pleaca de acasa atunci cand isi doresc sa ajunga in locurile preferate (parc, gara, loc de joaca...

Close