Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Ian 6, 2017 in Vaccinare autism

„Vaccinul nu cauzează autism, pentru că nimeni nu știe ce cauzează autismul”

„Vaccinul nu cauzează autism, pentru că nimeni nu știe ce cauzează autismul”

Maria Coman, 38 de ani, prezentator TV

Smaranda are șapte ani. Aproape. Valul de ne-vaccinare s-a născut cam odată cu ea și a crescut tot cam odată cu ea, într-un an cât alții în zece. La un moment dat, pe când încă încercam să combat curentul pe rețelele de socializare, o doamnă mi-a spus că mi-am injectat copilul în mod voluntar și conștient cu cancer. M-am oprit atunci din a combate public curentul, pentru că mi-am dat seama că nu sunt suficient de pregătită emoțional să fac asta. M-am tot gândit ulterior ce argumente pro vaccinare să găsesc, dar lucrurile mie mi se par atât de evidente încât e ca și cum ar trebui să demonstrăm că afară plouă, atunci când afară chiar plouă.

Ce e drept, discuția e una foarte largă, e greu să crezi și în teoria exterminării controlate, deși argumente sunt multe. E greu și să treci pe lângă toate informațiile atât de bine promovate care ne explică în extenso cât de rele sunt vaccinurile și cum ne ucid programatic. Oricât de pe picioarele tale ai fi, nu poți să nu iei în calcul că cine știe, există poate, un sâmbure de adevăr.

Și cred că de fapt de aici vine și marele pericol al informației care circulă liberă pe internet. Ne permitem să spunem și să scriem orice, să dezvoltăm teorii conspiraționiste, să propovăduim, așa cum face o doamnă pe un blog, tratarea otrăvirii cu ciuperci cu un zâmbet. Postarea respectivă a primit nenumărate aprecieri, nu va dau link, că e păcat să promovăm atâtea tâmpenii, e mai veche, dar pe mine m-a marcat.

Pe de altă parte, cred că cel mai simplu e să gândim cu mintea noastră. Nu cu a Margaretei de pe Facebook care știe ea că vaccin egal autism. Cu mintea noastră. Și să luăm în calcul doar lucrurile certe. Iată, de exemplu, două dintre argumentele cele mai folosite de cei care se opun vaccinării.

  1. Vaccinul cauzează autism. Nu, vaccinul nu cauzează autism, pentru că, din păcate, nimeni nu știe ce cauzează autismul. Da, e adevărat, unele cazuri de autism devin vizibile după vârsta de un an, când se face vaccinul ROR, cel care, spun anti vaxxerii, ar cauza autism. Pot, la limită, să înțeleg din durerea celor care au copii bolnavi de autism și care spun că din cauza vaccinului s-a întâmplat. Dar nu, nu este adevărat. Sau știința nu a demonstrat asta. Ba mai mult, un studiu cerut de cei care sunt împotrivă vaccinării și finanțat chiar de ei a demonstrat contrariul. Ceea ce i-a enervat îngrozitor.(http://deadstate.org/vaccine- deniers-are-furious-that-the- study-they-funded-disproves- vaccine-autism-link/)
  1. Bolile împotriva cărora vaccinăm nu sunt chiar așa de periculoase.Recent auzeam o doamnă cum susține cu zâmbetul pe buze că poliomielita e doar o răceală mai gravă. Așa că, din nou, ne întoarcem la cifre. OMS ne spune că anual se previn cam 3 milioane de decese. Și că prin vaccinare s-a eradicat la nivel mondial variola. Variolă care în secolul 20 a ucis între 300 și 500 de milioane de oameni.

Așa că sfatul meu e unul simplu. Gândiți-va bine și citiți din surse corecte. Eu m-am documentat la fiecare vaccin în parte. Nu, nu cred că toate trebuie făcute. Nu cred că o voi vaccina vreodată pe Smaranda cu antigripal, dar am vaccinat-o împotriva rotavirusului, care e un vaccin opțional și controversat. Pentru că am citit mult la vremea respectivă și am considerat că e decizia corectă. Și ulterior Smaranda s-a infectat cu rotavirus, dar într-o formă mult mai ușoară decât cei nevaccinați. Pentru necunoscători, rotavirusul e un virus care produce vărsături și diaree, pericolul la copii fiind deshidratarea. Știu copii care au scăzut o treime din greutatea lor în urma bolii, iar în cazul celor mai mulți e nevoie de spitalizare, perfuzii, șamd. Nu știu dacă o voi vaccina anti HPV, de exemplu, dar mai e până atunci.

Ah, și încă ceva. În ciudă faptului că e un curent la modă acum să credem că și noi putem învăța medicină de pe internet, cred că e important să aveți un pediatru în care să aveți încredere. Nu zice nimeni să luați drept literă de lege ce vă spune. Dar poate totuși ar trebui să ne gândim că unii n-au făcut atâta școală degeaba.

 

sursa:www.desprevaccin.ro

Citește articolul precedent:
Oameni de poveste: Ana Dragu, prietena mai mare a copiilor cu autism

Tânără scriitoare şi ziaristă în urmă cu zece ani, bistriţeanca Ana Dragu este acum, graţie experienţei pe care a avut-o...

Închide