Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Iun 16, 2015 in Particularitati autism

Tulburarile de Limbaj La Copilul Autist

Tulburarile de Limbaj La Copilul Autist

Tulburările de limbaj sunt constante şi, în cele mai multe cazuri, majore în autism. Se estimează faptul că aproximativ o treime dintre autişti nu reuşesc achiziţionarea nici unui limbaj şi o altă treime nu dezvoltă decât un limbaj rudimentar.

Importanţa prognostică a dezvoltării limbajului a fost subliniată încă din anii ’50 de către o serie de autori care susţineau faptul că absenţa dezvoltării unui limbaj comunicativ înainte de 5 ani este un criteriu pentru un prognostic rezervat, aspect confirmat ulterior şi de alţi cercetători. Anomaliile de dezvoltare a limbajului pot fi de mai multe tipuri.

Tulburările comunicării preverbale în general, există relativ puţine date despre comunicarea prelingvistică a copiilor foarte mici care vor deveni autişti deoarece aceştia sunt observaţi doar în mod excepţional la această vârstă. Aspectele care au fost observate însă sunt următoarele: absenţa gestului de indicare (pointing) şi a gesturilor care atrag atenţia unui partener asupra unui obiect sau a unei situaţii; sărăcia gestuală comunicativă; Wetherby şi Prutting (1984) au arătat că şi în cazul în care copiii autişti ar dispune de mai multe acte decât de limbaj comunicativ, acestea ar fi extrem de sărace, limitându-se la acte de cerinţă sau de protest. Autiştii îşi exprimă însă dorinţele sau emoţiile prin comportamente aberante: ţipete, heteroagresivitate, auto-agresivitate. Contrar copiilor surzi sau celor cu tulburări specifice de limbaj, copiii autişti nu dezvoltă în mod spontan modalităţi non-verbale pentru a emite mesaje complexe;deficitele gestuale şi de mimică ce acompaniază limbajul, fiind vorba aici de absenţa expresiilor faciale, a zâmbetelor, care însoţesc în mod normal un dialog, autiştii neştiind nici să interpreteze aceste expresii văzute la alţii.

Tulburările de limbaj propriu-zise

O clasificare a acestora ţine seama de nivelurile de realizare şi de comprehensiune a limbajului după cum urmează. Astfel, realizarea se distinge la:

  1. nivelul fonologie – cel mai adesea, autiştii care vorbesc nu prezintă deficite de articulare, dar îşi dezvoltă sistemul fonologie întrun ritm mai lent decât cel normal;
  2. nivelul morfosintactic – o serie de cercetători au scos în evidenţă diferenţe ale morfologiei şi sintaxei la copiii autişti, cum ar fi o utilizare deficitară a morfemelor corespunzătoare timpurilor verbale şi articolelor, ceea ce pare să denote o dezvoltare mai lentă, o plafonare a acestei dezvoltări;
  3. nivelul semantic – în cazul autismului este extrem de afectat. Copiii autişti dau dovadă de o dificultate foarte marcată de a utiliza cuvintele, respectând semantica acestora. Uneori pot ajunge la un nivel satisfăcător al vocabularului, dar eşuează nu la reprezentarea semnificaţiei cuvintelor, ci la utilizarea lor corectă. Dificultăţile specifice se referă mai ales la folosirea termenilor caracteristici  pentru spaţialitate, temporalitate şi pentru relaţiile interpersonale;
  4. nivelul pragmatic – utilizarea socială a limbajului este, de asemenea, extrem de perturbată. A fost descrisă în cazul autismului o spontaneitate redusă a limbajului, cu expresii verbale accidentale, absenţa unei intenţii aparente de
    comunicare, deficite ale adaptării la rolurile unei conversaţii, nerespectarea regulilor de politeţe, de aşteptare a momentului pentru a vorbi, o rigiditate şi o inadaptare a limbajului în raport cu contextul sau cu sarcina, o variabilitate a calităţii şi abundenţei comunicării în funcţie de interlocutor, mai mult sau mai puţin familiar cu situaţia;
  5. nivelul prozodic – existenţa unor anomalii de tipul monotoniei intonaţiei, cu un procent crescut de frecvenţe înalte, cu o hipo-sau hipernazalitate, cu un control deficitar al volumului vocii, cu frecvente şuşoteli şi o sărăcie a accentuării tonice;
  6. nivelul de ecolalie – foarte frecventă, fiind uneori singura realizare lingvistică a copilului autist. Ea nu este însă specifică, putând fi întâlnită şi în cazul unor demenţe infantile, la copiii nevăzători sau chiar la unii copii normali.

Comprehensiunea

In această privinţă au fost puse în evidenţă mai ales dificultăţile copiilor autişti de a înţelege sensul expresiilor lingvistice în cazul în care contextul nu este evocator, înţelegerea frazelor este  precară faţă de cea a copiilor normali, mai puţin din motivele unei comprehensiuni sintactice deficitare, cât mai ales din raţiuni de comprehensiune semantică.

Tulburările de interacţiune socială

Tulburările legate de interacţiunile precoce

Se vorbeşte relativ puţin despre cercetările cognitive cu privire la interacţiunile precoce în autism, fără îndoială datorită dificultăţilor metodologice legate de momentul stabilirii diagnosticului (rareori în perioada primului an) şi datorită faptului că, cel mai adesea, nu se cunoaşte dezvoltarea timpurie la copiii autişti.

Tulburările comunicării emoţiilor şi a altor stări mintale

Autiştii se găsesc în incapacitatea de a înţelege evenimentele create prin punerea în scenă a unor  personaje, evenimente cu conţinut intenţional şi emoţional.

De asemenea, înţelegerea şi folosirea cuvintelor cu conţinut emoţional sunt extrem de perturbate la copiii autişti. În general, ei nu utilizează limbajul pentru a vehicula emoţii, iar limbajul lor, atunci când există, este lipsit de tonalitate emoţională.

Tulburările de limbaj

Eşecul dezvoltării abilităţilor comunicaţionale normale este, la ora actuală, unanim acceptat ca una dintre cele mai importante trăsături ale autismului. Anomaliile limbajului sunt deseori semnalate de către părinţi şi sunt considerate, în literatura de specialitate, ca fiind printre primele probleme care  produc îngrijorare. Vocalizele emise de bebeluşii autişti sunt rareori asemănătoare cu cele ale celor normali, atât în ce priveşte extinderea, cât şi frecvenţa. Acest lucru afectează şi apariţia limbajului verbal (normal între 9-l2 luni). Copilul autist nu reuşeşte să participe la “conversaţiile prelingvistice” reciproce, care sunt obişnuite între mamă şi copil. Înţelegerea limbajului verbal este de asemenea redusă, iar absenţa gesturilor simbolice este o caracteristică prezentă la aceşti copii. Chiar şi cele mai simple gesturi sunt afectate, de exemplu, “arătatul cu degetul”, iar dacă totuşi copiii îşi punctează dorinţele în acest mod, o fac mai degrabă cu toată mâna, decât cu indexul. Rareori aceste mişcări sunt acompaniate de mimică, demonstraţie sau gesturi simbolice.

Ca orice individ însă, autistul resimte anumite necesităţi şi doreşte să transmită anumite mesaje înspre celălalt. Dar maniera sa de comunicare non-verbală şi verbală este extrem de restrânsă şi ne-convenţională. Modul său de a atrage atenţia se reduce deseori la
simple strigăte; intenţia este deci  prezentă, ceea ce lipseşte este însă, în mod dramatic, forma.

Copilul utilizează rareori privirea directă ca semn preliminar al dorinţei de comunicare. I se întâmplă foarte rar să se asigure de disponibilitatea eventualului partener, căutându-i privirea. Funcţia socială, interogativă, este cel mai adesea absentă. Apropierea de partener se face deseori din spate sau din lateral, şi nu din faţă, ca pentru a evita contactul vizual direct.

Din datele statistice rezultă că 50% dintre copiii autişti folosesc totuşi limbajul verbal. Din păcate, acesta nu are întotdeauna valoare comunicativă, pentru că nu codifică “aceeaşi lume”. El conţine uneori formulări atât de ermetice, încât numai cei apropiaţi pot să le decodifice. Indiferent de domeniul abordat, semanticul, semioticul şi contextul nu intră în rezonanţă. Comunicarea şi vorbirea sunt întotdeauna surse de contrarietate, de încercări laborioase şi de crize de frustrare intensă, care determină deseori renunţarea completă. Autistul vorbeşte sau încearcă să o facă din necesitate, pentru a-şi descrie stările sau pentru a-şi manifesta cerinţele. Când ascultă, dacă înţelege, o face în general la  primul nivel, deoarece nu poate să conceapă existenţa reciprocităţii comunicării.

Mecanismele care definesc tulburările comunicării autiste par a fi: instabilitatea percepţiei, incapacitatea segmentării fluxului sonor în elemente distincte, imposibilitatea acordării sensului cu contextul, absenţa sentimentului de reciprocitate care presupune prezenţa unui punct de vedere diferit.

Despre copiii autişti se poate afirma, deci, nu numai că achiziţia limbajului le este întârziată, ci şi că utilizarea acestuia este complet diferită, atât faţă de copiii normali, cât şi faţă de alţi copii cu diverse tulburări de limbaj. Probabil că cea mai caracteristică trăsătură este eşecul în folosirea limbajului în scopul comunicării sociale. Copilul autist tinde să vorbească mult mai puţin decât un copil normal, la un nivel comparabil de dezvoltare a limbajului. El manifestă o dorinţă extrem de redusă de “comunicare de dragul comunicării”. Dezvoltarea limbajului generativ este întârziată, iar enunţurile repetitive şi stereotipe iau locul celor creative.. Copiilor autişti par deci să le lipsească semnele cauzale, temporale şi intenţional-pragmatice, necesare pentru alcătuirea unei poveşti.

Majoritatea studiilor legate de limbajul copiilor autişti arată că aceştia nu folosesc pronumele eu. entru că, de fapt, copilul nu inversează pronumele, ci evită folosirea acestora, cu atât mai mult cu cât se referă la el însuşi. Evitarea folosirii pronumelui eu denotă fie o negare a sinelui, fie absenţa conştiinţei de sine, în timp ce substituţia sa cu tu demonstrează o oarecare conştiinţă a sinelui altora. Anxietatea în raport cu sinele nu iese la iveală doar prin refuzul copilului de a vorbi, prin evitarea folosirii prenumelor personale. Comunicarea nu este legată doar de cuvinte, ci şi de scopul utilizării acestora. Numirea lucrurilor este mai accesibilă copiilor autişti, deoarece aceasta nu îi angajează în vreun fel şi nu le dezvăluie gândurile (orice angajament fiind o puternică sursă de anxietate).

De aceea, ultimul lucru pe care doresc să-l facă este să-şi comunice sentimentele. Astfel, chiar dacă spun ceva, copiii autişti o fac cu o voce dintre cele mai bizare, de cele mai multe ori asemănătoare vocii unei persoane surde, cu aceeaşi calitate atonală şi neacomodată ca aceea a unei  persoane care nu poate să-şi audă emisia vocală. De fapt, copiii autişti par a nu dori ca nici ei şi nici alţii să ştie ceea ce au spus. Acest lucru îi conferă vocii lor o tonalitate cât se poate de stranie, atipică.

S-a observat, de asemenea, că aceşti copii evită cuvântul da tot atât de mult pe cât îl evită pe eu, negaţia nu 
aparându-le în schimb mult mai de timpuriu în vocabular.

Probabil însă că preferinţa pentru folosirea negaţiei este o consecinţă a negativismului deliberat şi extrem de care dau dovadă copiii autişti. Se poate adăuga faptul că prin interzicerea oricărei schimbări, prin refuzul existenţei sale ca eu, prin evitarea folosirii afirmaţiei da, copilul autist îndeplineşte ceea ce el consideră a fi dorinţa  parentală, adică aceea de a nu exista..

Atenţia profesorului trebuie să se concentreze în a-l învăţa pe copil căi de comunicare accesibile şi acceptate din punct de vedere social. Pentru aceasta, materialele, activităţile trebuie să fie desigur atractive pentru copil, apropiate de nivelul său de dezvoltare, de interesele sale. însă, mulţi copii nu se antrenează în activităţi în mod independent. Acesta este îndeosebi cazul celor cu autism sever. Aceştia necesită un suport din partea adultului, munca în perechi pentru alegerea unei activităţi, şi doar după un timp vor putea alege singuri o activitate.

Posedând capacităţile şi mijloacele pe care aceste fiinţe nu le au, este mult mai uşor pentru noi să înţelegem, printr-un efort consecvent, printr-o observare minuţioasă şi o reflecţie orientată, modul lor de reprezentare a mediului înconjurător. înainte de a le cere să se adapteze modului nostru de a concepe lumea, trebuie să încercăm să pătrundem în lumea acestor “însinguraţi”. Dacă a fi părintele ori educatorul unui autist este, de multe ori, deosebit de frustrant din punct de vedere afectiv sau al investiţiei de efort, a fi autist este cu siguranţă mult mai dramatic.

BIBLIOGRAFIE:

American Psychiatric Association (1994), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 4th edn (DSM-IV), Washington DC, American Psychiatric Association.

Asperger, H. (1998), Les psychopathes autistiques pendant Venfance, Plessis-Robinson, Institut Synthelabo, trad, et readaptation.

Prof.logoped Zimbilschi Dorina CJRAE Tulcea

sursa: https://ro.scribd.com

Citește articolul precedent:
Metoda PRT – Terapia Raspunsului Fundamental

Metoda raspunsului fundamental sau PRT (Pivotal Training Response) isi propune sa contribuie la cresterea motivatiei copilului de a invata, ajuta...

Închide