Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Mar 25, 2015 in Particularitati autism

Rationamentul Conditional in Autism

Rationamentul Conditional in Autism

Patru decenii de cercetare în raționamentul deductiv adult a arătat că participanții sunt foarte influențați de contextul și conținutul folosit pentru elaborarea problemelor. Astfel de efecte sunt în mod normal menționate în acest articol ca o cauză a părtinirii cognitive, deoarece participanții sunt instruiți să tragă concluzii raționale bazate pe informația dată. În acest studiu, s-a testat ipoteza conform căreia raționamentul adolescenților cu autism va fi mai puțin contextualizat decât acela al dezvoltării unui grup de control. Acest lucru s-a facut prin referire la studiul raționamentului condițional, cu argumente „dacă-atunci”,  folosind ceea ce se știe deja despre influența cunoștințelor antecedente asupra acestei sarcini. Raționamentul condițional implică deducție cu o premisă majoră pe forma „dacă p, atunci q” și patru posibile premise minore.

Deși studiile despre dezvoltarea raționamentului condițional au avut tendința să se concentreze asupra grupurilor în dezvoltare, stilul de procesare a informațiilor a grupurilor cu ASD (autistic spectrum disorder – tulburările din spectrul autist)  sugerează că procesul lor rațional diferă în anumite aspecte. Pe această temă s-au elaborat mai multe teorii conform cărora ființa umană urmează o tendință spre coerența centrală, formarea unor spații coerente prin integrarea pieselor relevante informației.  Un studiu recent a explorat abilitatea adulților cu autism înalt-funcțional să revizuiască concluziile raționamentului condițional pe baza informației contextuale noi sub forma unei afirmații condiționale secundare. Participanții cu autism nu au arătat nicio diferență semnificativă în performanță în comparație cu controalele efectuate pe sarcinile simple ale raționamentului condițional cu deducții valide sau invalide.

S-a demonstrat că de obicei populațiile în dezvoltare tind să contextualizeze informația prezentată când raționează. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul adolescenților în comparație cu copiii mici și adulții. În același timp, domeniul tot mai vast al cercetării sugerează că persoanele cu autism au dificultăți în integrarea informației pentru a procesa stimulii din context.

Experimentul 1 a constat în examinarea raționamentului condițional și judecăților probabiliste în relație cu contraexemplele disponibile. Adolescenții cu ASD și un grup de control au avut de realizat o sarcină a acestui fel de raționament în care afirmațiile aveau condiții de dezactivare variate și antecedente alternative. Această sarcină a fost urmată de o judecată a probabilității în care participanții trebuiau să evalueze valoarea de adevăr ale afirmațiilor prezentate.  În acest experiment au fost incluși 26 de adolescenți autiști cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani și 38 de adolescenți dezvoltați normal cu vârste între 11 și 15 ani.  Datele strânse despre acest tip de condiționare reflectă ipoteza generală conform căreia raționamentul adolescenților cu ASD este mai puțin probabil să fie  contextualizată cu informații necesare rezolvării de probleme dar care să fie și relevante.

Experimentul al doilea a avut ca scop explorarea posibilității ca modelul după care au răspuns adolescenții cu ASD în experimentul 1 să fi avut vreo legătură cu generalizarea unui răspuns afirmativ părtinitor. Adolescenților autiști împreună cu cei normal dezvoltați le-a fost dată o sarcină de raționament cu un număr egal de răspunsuri afirmative si negative corecte. Pe cât posibil și în acest experiment participanții reflectă aceeași populație. Participanților le-au fost prezentate argumente simple bazate pe o premisă cuantificată global. Structura întrebărilor a fost luată din studiul Leevers și Harris (2000) care a găsit dovada unui răspuns părtinitor pentru „da” în cazul  copiiilor cu autism.

Scopul celui de-al treilea
experiment a fost de a explora posibilitatea ca lipsa unui raționament contextualizat printre adolescenții cu ASD să fie pusă în legătură cu o incapacitate de a genera contraexemple. Abilitatea adolescenților dezvoltați normal și adolescenților cu ASD de a genera dizabilități și antecedente alternative a fost măsurata prin performanța într-o sarcină de generare bazată pe cea a lui Cummins et al. (1991). Participanții la această sarcină includeau 32 de adolescenți normali și 20 de adolescenți cu ASD. Toți participanții au trecut prin experimentul 1. Le-a fost prezentată o cărticică cu 8 condiționări, patru afirmații AC (afirmarea consecinței) și MP(modus ponens) luate din fiecare patru categorii identificate de pretest.  Participanții trebuiau să construiască cât de multe exemple în 1.5 minute. Acest experiment a demonstrat că nu există diferențe semnificative între numărul sau genul de contraexemple construite de grupul tipic și grupul cu ASD.

Rezultatele primului experiment sprijină ipoteza că adolescenții cu autism ar fi mai puțin influențați de contraexemplele disponibile într-o sarcină a raționamentului condițional. Tiparul performanței în sarcina raționamentului condițional nu reflectă diferențe în concepția fundamentală a participanților în afirmațiile condiționale. Experimentul al doilea a explorat posibilitatea ca în rezultatele raționamentului condițional să existe o înclinație spre răspunsul afirmativ. Adolescenții cu autism nu sunt diferiți de cei care nu suferă de această deficiență în ceea ce privește consimțământul de a da răspunsuri negative.  Posibilitatea ca performanța raționamentului grupului cu autism să reflecte disponibilitatea diferențială ale contraexemplelor în memoria de lungă durată a fost respinsă prin cel de-al treilea experiment, care nu a arătat nicio diferență între grupuri pe sarcina de elaborare a contraexemplelor.

sursa: www.scribd.com

Citește articolul precedent:
Spectacol de pantomima despre viata familiei cu copil cu autism

La Ateneul Tatarasi, Iasi, va avea loc, in data de 29 Martie 2015, ora 19, spectacolul de pantomima ,,Eu ii...

Închide