Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Nov 27, 2018 in Terapii autism

Premieră medicală în România: Un copil cu tulburări de spectru autist a făcut prima terapie cu celule stem

Premieră medicală în România: Un copil cu tulburări de spectru autist a făcut prima terapie cu celule stem

Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a finalizat prima terapie cu celule stem din propriul sânge de cordon ombilical în cazul unui copil din România diagnosticat cu tulburări de spectru autist.

Acesta a revenit în ţară cu familia, după ce a beneficiat de terapie cu celule stem din propriul sânge de cordon ombilical. Tratamentul a avut loc la Duke University Medical Center (SUA), centru cu zeci de ani de experienţă în transplant şi în medicina.

Autismul este o tulburare cercetată îndelung, ale cărei cauze rămân încă un mister pentru cercetători, dar despre care se scrie mult, la nivel local şi internaţional. În acest context, familia a aflat despre tratamentele şi rezultatele obţinute în cadrul studiilor clinice în derulare la Duke University Medical Center, exprimându-şi dorinţa de a beneficia de acest tratament inovativ.

Terapia a fost posibilă mulţumită unei decizii luate în urmă cu aproape cinci ani de către părinţi: stocarea de celule stem din sângele cordonului ombilical al copilului. Acest lucru le-a permis accesul la terapie în contextul unui studiu clinic aprobat de către FDA (Food and Drug Administration, autoritate competentă în SUA), dedicat copiilor cu afecţiuni neurologice.

„Am ştiut că drumul pe care l-am ales nu era uşor, dar am fost hotărâţi să mergem până la capăt împreună. De-a lungul acestui drum, personalul Băncii Centrale de Celule Stem şi cei de la Duke University Medical Center ne-au oferit tot suportul necesar astfel încât să avem acces la un tratament sigur, care să îi permită băieţelului nostru să aibă şanse de ameliorare. Terapia a mers foarte bine, iar acum aşteptăm cu entuziasm apariţia primelor rezultate. Vom zâmbi la fiecare dovadă că tratamentul funcţionează şi vom fi cu atât mai mulţumiţi cu cât progresele vor fi vizibile.”, au declarat părinţii copilului la întoarcerea în ţară.

Cum s-a procedat

Terapia cu celule stem din sângele cordonului ombilical a decurs în condiţii optime şi a constat într-o procedură similară unei transfuzii de sânge cu durata de trei ore. A fost precedată de o evaluare medicală complexă a copilului şi de o evaluare specifică a probei de celule stem. Acest tip de transplant implică întotdeauna prezenţa unei echipe multidisciplinare, cu experianţă vastă în medicina regenerativă. Această echipă a fost coordonată de către Dr. Joanne Kurtzberg, care conduce Programul ”Robertson Clinical and Translational Cell Therapy” şi Programul de Transplant medular pediatric din cadrul Duke University Medical Center şi este totodată preşedintă a Cord Blood Association. Din echipa multidisciplinară fac parte şi Dr. Geraldine Dawson – directorul Duke Center for Autism and Brain Development şi Dr. Jessica Sun – oncolog hematolog pediatru, autor al multor articole ştiinţifice.

„Echipa de la Duke University Medical Center a realizat toate demersurile necesare ca totul să decurgă ca la carte. Pe noi ne bucură că am putut fi parte din acest proces, am fost alături de familie în tot demersul şi îi felicităm pe părinţi pentru determinarea de care au dat dovadă, de deciziile luate. Ținem în permanenţă legătura cu familia. Monitorizăm şi aşteptăm cu entuziasm apariţia primelor rezultate, cu atât mai mult cu cât cazuistica la nivel internaţional indică rezultate favorabile pentru peste două treimi din copiii trataţi la Duke. Aceştia au progresat într-un interval de doar şase luni de la terapie.”, a declarat Tudor Panu, Directorul Băncii Centrale ce Celule Stem Regina Maria.

Realizarea terapiei este urmată de un amplu proces de monitorizare a stării de sănătate a copilului şi de evaluare a progreselor pe care acesta le înregistrează.

Reţeaua de sănătate Regina Maria are 45 de locaţii proprii, cinci spitale, patru centre cu spitalizare de zi, două maternităţi, opt campusuri medicale, 14 centre de imagistică, 20 de laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem şi peste 230 de policlinici partenere în ţară.

 

sursa articolului: https://www.capital.ro/premiera-medicala-in-romania-un-copil-cu-tulburari-de-spectru.html

Read previous post:
Despre autism la copii – Fiziopatologie

Un studiu preluat de pe - http://autismplus.ro/2018/11/24/despre-autism-la-copii-fiziopatologie/ COSTA-TEODOR SCORȚAN Despre autism la copii – Fiziopatologie Spre deosebire de alte tulburări ale...

Close