Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Aug 10, 2016 in Copii cu autism

Poveşti cum nu mai întâlneşti. Genialii gemeni cu autism: unul a luat peste 9.00 la Bacalaureat şi e student la Cluj. Celălalt este un pictor talentat

Poveşti cum nu mai întâlneşti. Genialii gemeni cu autism: unul a luat peste 9.00 la Bacalaureat şi e student la Cluj. Celălalt este un pictor talentat

Robert şi Radu Plopeanu, gemeni în vârstă de 19 ani diagnosticaţi cu autism încă de la grădiniţă, reuşesc să depăşească prejudecăţile sociale legate de suferinţa lor obţinând rezultate excelente la învăţătură în condiţiile în care urmează şcoli din sistemul de învăţământ generalist.

Robert Plopeanu are 19 ani, suferă de autism şi, chiar dacă rezultatele la învăţătură îl îndreptăţesc să afirme că este un elev bun, este modest şi spune că nu are calităţi extraordinare. A reuşit, totuşi, să depăşească barierele sociale şi să demonstreze că în viaţă orice este posibil dacă îţi doreşti cu adevărat. A absolvit, în promoţia 2016, cel mai prestigios liceu din Braşov, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“. S-a descurcat singur la şcoală, nu a avut nevoie de însoţitor şi nici de o program adaptat. Mulţi dintre colegi nici nu au ştiut că are autism. La Bacalaureat a luat note foarte mari. Robert a obţinut 8,75 la limba română, 9,65 – la matematică şi 9,30 – la biologie.  „Mama m-a influenţat să aleg «Şaguna» şi cred că mi s-a potrivit din mai multe puncte de vedere. Am vrut un liceu unde să învăţ cu adevărat. Nu a fost nicio problemă. La început, poate, unii colegim-au privit altfel, dar mulţi nici măcar nu au ştiut de problema mea“, povesteşte Robert Plopeanu.

                    Va fi student la Cluj şi va sta la cămin

A reuşit să intre la Cluj, la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, specializarea Statistică şi Previziune Economică şi din toamnă va face pasul spre independenţă totală. Va sta la cămin şi este convins că nu va avea nicio problemă. Abia aşteaptă să înceapă viaţa pe cont propriu.

„Mi-am dorit să schimb mediul şi de aceea am ales să plec din Braşov. Mi-a plăcut foarte mult Clujul. Oamenii sunt prietenoşi, sunt dispuşi să te ajute. În plus, faţă de Universitatea din Braşov, cea din Cluj mi s-a părut mai bună. Am ales Ştiinţe Economice pentru că îmi place atât matematica, cât şi economia. Mi se par interesante şi cred că aş putea face ceva în domeniu, aş putea schimba ceva“, mai spune Robert. Nu-şi face planuri pe cinci sau zece ani. „Îmi place să fac ce îmi vine în minte. Sunt o fire spontană, dar în acelaşi timp, mă gândesc puţin înainte să acţionez. Nu îmi fac însă planuri pe termen lung. Prefer să trăiesc clipa. Mi-aş dori să merg în alte ţări, să văd lumea, să cunosc oameni şi să studiez alte culturi. Mi se pare interesant“, mai spune Robert.

robert plopeanu

 „Fiecare are drumul lui“

Tânărul nu consideră că autismul este o piedică şi nici măcar o boală. „Le-aş transmite tinerilor cu autism că orice este posibil dacă munceşti din greu. Nu trebuie să laşi nimic să te doboare. Le-aş spune să nu se lovească de prejudecăţi. Fiecare are drumul lui şi până la urmă se va găsi ceva pentru fiecare. Eu nu sunt bolnav, nu am o boală. Practic, creierul meu funcţionează puţin altfel. Am o prietenă la Cluj care are Asperger şi care va studia în Anglia la cea mai prestigioasă şcoală de muzică. Nu trebuie să fim priviţi ca oameni bolnavi“, mai spune Robert.

              Fratele talentat la desen

Robert are un frate geamăn, Radu Plopeanu, care suferă, de asemenea, de autism. Nu-l pasionează ştiinţele exacte, dar este foarte talentat la pictură. Radu va intra la toamnă în clasa a XII-a, la Liceul de Artă din Braşov. Învaţă după o programă adaptată şi a pierdut un an din cauza faptului că programul lui de recuperare este mai complicat. Vorbeşte foarte bine engleza şi „mânuieşte“ excelent calculatorul. Apropiaţii spun că realizează picturi excelente şi că este artist în devenire.

             La 4 ani, ambii fraţi scriau

Mama celor doi băieţi, Gabriela Plopeanu, i-a crescut singură şi a reuşit să depăşească toate barierele şi prejudecăţile. Îşi aduce aminte cum a primit vestea că băieţii ei suferă de autism. „Atunci când aveau 3 ani şi începuseră grădiniţa, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă.  Nu aveau comportamentul tipic copiilor de vârsta lor. Şi de la grădiniţă mi s-a spus că nu răspund la nume, erau puţin agitaţi. Am mers la medic şi mi s-a spus că este vorba despre un deficit sever de atenţie. Am cercetat, am căutat, iar în final a ajuns la noi o doamnă din Marea Britanie, care avea 40 de ani de experienţă în centre de autism. După o oră a venit la mine şi mi-a spus: «Îmi pare rău că trebuie să-ţi dau vestea asta, dar este clar că băieţii au autism»“, rememorează Gabriela Plopeanu.

Femeia s-a luptat, însă, iar copiii au reuşit să urmeze şcoli normale deşi de multe ori i s-a spus că băieţii ar trebui duşi la şcoli speciale. Lumea nu înţelegea atunci că autismul nu este un handicap. „Băieţii au făcut grădiniţa la opt ore. Robert, la 4 ani, ştia să scrie şi să citească. A învăţat singur. Ne-am dat seama de asta la o serbare, când îi urmărea pe colegi dacă spun corect poeziile, el având desfăşurătorul în faţă. La Radu a fost altfel, el s-a exprimat mai greu. Tot pe la 4 ani ştia şi el să scrie şi am observat lucrul acesta pentru că scria pe pereţi. L-am lăsat pentru că îi plăcea foarte mult“, mai spune Gabriela Plopeanu.

gabriela plopeanu

                     S-au lovit de prejudecăţile oamenilor

Problemele de acceptare au început la Şcoala Generală. „Am ales Şcoala Generală nr. 18 din Braşov pentru că avea şi after-school. Am adus şi un profesor de sprijin, o studentă care să-l ajute mai mult pe Radu, pentru că Robert nu avea nevoie. Învăţătoarea a fost iniţial încântată şi a acceptat. Apoi s-a schimbat şi mi-a spus că băieţii deranjează. Robert nu voia să facă bastonaşe. El ştia deja să scrie şi normal că nu voia să mai dea înapoi. I-am mutat apoi la Şcoala Generală nr. 6, unde au şi terminat cele opt clase. Aici au fost acceptaţi, dar Robert a avut probleme cu bullying-ul (n.r. – agresare fizică sau verbală din partea colegilor) şi a avut nevoie de puţină terapie. Pe măsură ce au crescut, a fost mai bine. La finalul clasei a VIII-a, însă, a fost un gest care m-a impresionat. Băiatul care l-a tot terorizat a venit şi şi-a cerut scuze şi a arătat astfel că a evoluat ca om“, mai spune femeia.

Băieţii au intrat apoi la liceu şi fiecare a mers pe drumul lui. Mama lor este foarte mândă de ei. „Mi-e drag de ei, mă bucur să vă spun că sunt cuminţi şi că sunt foarte mândră de ce au realizat. Tot ce îmi doresc e să fie fericiţi. La Robert nici nu ştiam unde este carnetul de note. Îl vedeam că învaţă şi era de-ajuns. Se pune prea mult accentul pe nişte cifre. Este o evaluare a cunoştinţelor tale la un moment dat“, mai spune Gabriela Plopeanu.

Asociaţie pentru copiii cu autism creată de Gabriela Plopeanu

Gabriela Plopeanu a înfiinţat în 2006 Asociaţia „Copiii de Cristal“, care oferă terapie copiilor cu autism. „Când erau băieţii mici şi aveau nevoie de terapie, costa 3.000 de euro de persoană la Bucureşti. Era enorm şi nu aveam aceşti bani. Din dorinţa de a oferi ceva aici, la Braşov, am înfiinţat asociaţia. În autism, problema este la nivelul celulei nervoase, lipsesc anumite conexiuni nervoase sau sunt altfel. Ce cauzează aceste modificări încă se cercetează. La terapie trebuie să intrăm în lumea lor, să învăţăm limba lor. Avem acum 70 de copii la terapie. Este esenţială această terapie, iar unii dintre copii au făcut mari progrese, pot chiar să meargă să muncească. Acum avem un proiect în localitatea Prejmer. Acolo vrem să realizăm o fermă şi câteva spaţii de locuit unde să meargă atunci când devin adulţi. Vrem să-i învăţăm să nu mai fie dependenţi, să se descurce singuri. Chiar dacă vor avea nevoie de supraveghere din partea unui asistent social, înseamnă mult pentru ei să muncească, să se descurce singuri“, mai spune Gabriela Plopeanu.

Sursa: www.adevarul.ro

Read previous post:
Cum îi spunem copilului că are autism?

De succesul comunicării diagnosticului pe înţelesul copilului depinde mult atitudinea lui viitoare faţă de autism. Ca părinţi, ne-am dori să...

Close