Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Aug 31, 2018 in Terapii autism

Pesticidele pot creste riscul de autism?

Pesticidele pot creste riscul de autism?

Generalitati

Pesticidele pot creste riscul de autism?

 

 

 

 

 

 

 

 

Un studiu de referinta descrie o corelatie intre nivelurile de pesticide in sangele mamelor si riscul de autism la sugari.

Autismul este o tulburare de dezvoltare care afecteaza aproximativ 1 din 51 de copii in Romania, un numar foarte ridicat, fata de 1 din 68 la nivel mondial.

Desi simptomele acestei afectiuni variaza de la copil la copil, ele includ de obicei comportamente stereotipe, repetitive, dificultati de adaptare la schimbare si probleme de comunicare si socializare.

Exact ceea ce cauzeaza autismul si modul in care acesta se dezvolta este inca in dezbatere, dar se recunoaste pe scara larga ca este probabil sa existe o legatura intre factorii de mediu si cei genetici.

S-au inregistrat progrese semnificative in cercetarea asupra cauzelor si modalitatilor terapeutice din autism, dar pana in prezent exista putine raspunsuri definitive si niciun tratament medicamentos care sa vindece complet.

Desigur, persoanele cu aceasta afectiune si familiile lor pot beneficia de multiple programe terapeutice (din pacate, nedecontate integral de stat), care pot imbunatati considerabil functionarea copilului si adaptarea lui in societate, iar tratamentul farmacologic poate ajuta la managementul simptomelor agresive.

In ceea ce priveste cauzele, este clar ca sunt de origine multifactoriala, atat factorii de mediu(expunerea la elemente toxice in timpul sarcinii sau perinatal, anumite infectii, lipsa de oxigen la nastere), cat si factorii genetici sunt inscrisi pe lista factorilor care contribuie la geneza tulburarii de spectrul autist.

Recent, un grup de cercetatori au propus sa investigheze daca exista legaturi intre expunerea la pesticide si riscul de autism. In special, ei au fost interesati de diclor-difenil-tricloretan, cunoscut si sub numele de DDT.

Oamenii de stiinta de la Universitatea columbiana Mailman School of Public Health si Departamentul de Psihiatrie si-au unit fortele cu cercetatorii de la Universitatea din Turku si Institutul National de Sanatate si Bunastare, ambele in Finlanda pentru a afla daca exista orice forma de legatura intre DDT si autism.

Prima data sintetizat in 1874, DDT ucide o gama larga de paraziti purtatori de boala si a fost folosit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru a controla tifosul si malaria in Europa si Pacificul de Sud.

Este un pesticid atat de eficient incat tifosul a fost aproape eliminat complet in unele parti ale Europei. In anul 1945 a fost disponibil pentru cumparare in S.U.A. si a fost utilizat pe scara larga atat in case particulare, cat si in intreprinderile agricole.

Desi eficient, au fost ridicate intrebari cand vine vorba de siguranta folosirii DDT, iar in cele din urma interzis in multe tari. In anul 2004 prin “Conventia de la Stockholm” s-a interzis folosirea lui de pe tot globul pentru agricultura.

Cu toate acestea, oprirea utilizarii DDT nu a facut ca substanta chimica sa dispara. DDT este un poluant organic persistent, ceea ce inseamna ca acesta se descompune incet de-a lungul deceniilor, intrand in lantul alimentar. De-a lungul timpului, nivelurile chimice se acumuleaza intr-un organism, in special in tesutul adipos.

Desi impactul exact al expunerii DDT pe termen lung asupra sanatatii umane nu este confirmat, se considera ca acesta este un disruptor al sistemului endocrin si un potential cancerigen.

Deoarece expunerea pe termen scurt la pesticide este considerata relativ sigura, ea este inca utilizata pentru a controla tantarii si alti daunatori in zonele cu rate deosebit de mari de malarie, cum ar fi anumite parti din Africa Sub-Sahariana.

Totusi, ceea ce este ingrijorator este ca DDT poate traversa bariera placentara, deci, daca o femeie insarcinata a fost expusa acestui pesticid, fatul poate fi afectat.

Pentru a afla daca DDT este legat in vreun fel de evolutia autismului la unii oameni, acestia au folosit date din Studiul Parental Finlandez al Autismului. Oamenii de stiinta au analizat mostrele serie de la mai mult de 750 de copii cu autism.

Legatura DDT – autism

Sus

Echipa a masurat nivelul de diclor-difenil-dicloretilena (DDE), o parte componenta, descompusa a DDT. Acestia au descoperit ca riscul unui copil de a dezvolta autism a fost de trei ori mai mare daca mama acestuia avea niveluri ridicate de DDE in sange.

Similar, riscul unui copil de a avea autism cu probleme intelectuale este dublu cand nivelul de DDE din sangele mamei atingea valori mai mare de 75%.
“Ne gandim la aceste substante chimice ca fiind in trecut, retrogradate intr-o epoca indelungata de toxine periculoase din secolul XX. Din pacate, acestea sunt inca prezente in mediul inconjurator si sunt in sangele si tesuturile noastre” – spune Dr. Alan S. Brown, conducator al studiului.

In cazul femeilor gravide, acestea sunt transmise fatului in curs de dezvoltare, impreuna cu factori genetici si factori de mediu, constatarile sugerand ca expunerea inainte de nastere la toxina DDT poate fi un declansator pentru autism.

Autorii noteaza rapid ca au descoperit o asociere care nu este o dovada a legaturii. Cu toate acestea, dupa ce au controlat factorii de confuzie precum varsta materna si conditiile psihiatrice anterioare, rezultatele au ramas semnificative.

De asemenea, au masurat nivelurile unei substante chimice industriale cunoscute sub numele de bifenili policlorurati (PCB). Desi studiile anterioare au gasit legaturi intre PCB si riscul de autism, acest studiu nu a gasit o astfel de relatie.

Deoarece autismul pare sa creasca in prevalenta, aceasta cercetare poate atrage atentia. Daca legatura se dovedeste a fi cauzala, urmatoarea provocare ar putea fi elaborarea unor modalitati de a elimina DDT atat din mediul inconjurator, cat si din corpul uman. Pentru moment, sunt necesare mai multe studii.

Concluzia

Deja se stie ca pesticidele agricole ar putea juca un rol important in cresterea rapida a imbolnavirilor de autism din ultimele decenii. In prezent, exista terapii pentru autism care isi fac treaba, dar daca nu se iau masuri impotriva pesticidelor, viitorul poate avea repercursiuni grave asupra generatiilor ce vor veni.

sursa articolului: http://www.sfatulmedicului.ro/Autismul/pesticidele-pot-creste-riscul-de-autismi_16996

Read previous post:
Sindromul Ovarului Polichistic (SOP) ar putea cauza autism

Un studiu recent arata o legatura intre afectiunea cunoscuta ca Sindromul Ovarului Polichistic (SOP), de care sufera unele femei, si...

Close