Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Jul 28, 2018 in Social

O pledoarie in favoarea umanului inerent: despre cunoastere si un pic de autism

O pledoarie in favoarea umanului inerent: despre cunoastere si un pic de autism

Un articol de: Alexandra Frincu

Oamenii isi pun intrebari si probabil ca au facut asta inca din zorii umanitatii. De fapt, actul de a te intreba poate fi considerat motorul principal al cunoasterii: nevoia de a intelege pleaca de la constatarea unui fenomen necunoscut care starneste ceva – ca e mirare, ca e teama, ca e fascinatie conteaza prea putin. Ceea ce conteaza este ca acel lucru sa fie inteles, deci stapanit in primul rand sub aspectul continutului, al esentei sale intrinseci.

cunoastere autism supradiagnosticare

Cunoasterea poate fi considerata astfel o luare in stapanire psihologica ce presupune atat o intelegere cognitiva a fenomenului in cauza, cat si un control al propriilor reactii emotionale aparute la contactul cu fenomenul respectiv. Cunoasterea si intelegerea se releva deci asemenea unei intalniri la mijloc, fiind in fapt o cunoastere totala: proprie si a celuilalt. De aici incepe mai departe „dansul” interactiunii.

Am constatat recent cat de multa nedumerire, mirare si teama exista privitor la fenomenul autismului. Nu doar parinti, cat si cadre didactice sau pur si simplu persoane fara vreun contact direct sub o forma sau alta cu tulburarea cauta sa cunoasca si sa inteleaga autismul: Ce este? De unde apare? Ce poate sa faca? Poate sa dispara?

Top 10 filme care trateaza tema autismului

Nevoia de cunoastere care s-a manifestat insa nu a fost nici pe departe dintr-un punct de vedere tehnic, medical, pe care DSM-ul sa il poata clarifica, ci dimpotriva: releva o nevoie de intelegere la nivel uman, empatic: ce inseamna autismul si ce presupune acesta la nivel social si psihologic, atat pentru persoana diagnosticata, dar si pentru parinte si ceilalti din jur deopotriva?

Nu am putut sa nu retin un aspect nu chiar asa de surprinzator: intrebarile erau adresate oarecum pe un ton conspirativ, ca si cand era ceva gresit, tabu – nu sa nu intelegi sau sa nu stii ce este autismul, cat sa indraznesti sa pui intrebari, ca si cand astfel s-ar fi realizat un act intruziv. Impresia pregnanta era aceea de mistificare: toate aceste persoane care au venit catre mine lasau profund impresia ca se simt de parca ar incerca sa traga cu ochiul dupa o perdea, sa dea la o parte un val menit sa ascunda, sa acopere, de fapt.

Asa cum cineva bine a numit, ceea ce se intampla in prezent este in mare masura determinat si de „inflatia” autismului: contextul prezent al spatiului medical psihiatric are ecou in spatiul larg psihosocial, unde mare parte din ce ajunge ca informatie este reprezentat de cifre caracterizate de o crestere necontrolata, de semnale de alarma de tot felul si de campanii mai mult sau mai putin agresive menite sa „bata cumva darabana” pentru a atrate atentia si a creste, zice-se, constientizarea.

Dar de explicat nimeni nu explica. Or, oamenii au nevoie sa li descrie, ei inteleg cel mai bine daca li se spune „de la om la om”, facandu-se apel la acel sambure comun fiecarui individ al speciei, anume umanul – si nu poti face asta fara apel la empatie.

Autism: Cresterea numarului de cazuri ar putea fi doar o problema de semantica

Este din ce in ce in ce mai cunoscut astazi faptul ca supramedicalizarea si supradiagnosticarea deservesc de fapt altor scopuri si interese decat celor ale binelui individului. O complicatie care apare insa odata cu stabilirea unui diagnostic este ca el nu explica decat pe jumatate: odata cu diagnosticul se pierde adesea si aceasta empatie care cuprinde in ea afectiunea fata de sine si de cel drag, suferinta reducandu-se la un cumul de factori asa-zis obiectivi, masurabili, pe seama carora nu se mai poate realiza identificarea surselor veritabile ale durerii si ale suferintei emotionale.

Diagnosticul dezumanizeaza. Diagnosticul scoate din ecuatie vulnerabilitatea emotionala. Diagnosticul in sine nu ia in calcul ceea ce inseamna context si functie a simptomului. Diagnosticul permite o empatie doar partiala, fata de ceea ce inseamna o boala ca oricare alta, insa nu permite si acel contact empatic in care incerci sa incalti pantofii celuilalt.

A se intreba este primul pas pe care cineva il poate face in directia aceasta – de a cunoaste. Ca o consecinta va veni si intelegerea – si poate ca de asta are nevoie si autismul acum, de ceva mai multa cunoastere de-acest soi: de acest contact altfel.

Pentru ca „a cunoaste” este mai mult decat „a sti”; cunoasterea este mai mult decat simpla perceptie, ea trecand dincolo de organizarea elementelor acesteia intr-o ordine cu un oarecare sens. Cunoasterea este perceptia fenomenului in sine, perceperea lui mai mult asa cum este el, decat asa cum este cunoscatorul.

Cunoasterea este, prin excelenta as zice, reflectarea in constiinta a realitatii existente independent de subiectul cunoscator. Iata ca s-a putut construi o definitie de acest fel pentru un asemenea concept, care sa cuprinda un continut atat de complex, de viu si de existent.

Decontarea serviciilor pentru copiii cu autism e la un nivel scazut

Sa ne gandim ca, pana la urma, totul a plecat de la o intrebare – umana, existentiala. In fond, vietile noastre sunt astfel de intrebari: Cine sunt eu? Ce e cu mine? De undede cand sunt? Al cui? Spre ce tind?

De ce? (vezi „Ce sens are viata mea?”).

 

sursa articolului: www.cafegradiva.ro

Read previous post:
Lupta pentru recuperare a copiilor cu autism #povesti diferite!

Iuliana este mamă pentru doi băieţi mari, Ionuţ, de 24 de ani şi Alexandru, de 14. Mezinul, Alexandru, are însă...

Close