Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Apr 1, 2018 in Social

Interviu cu Tudor Mitasov Autismul – o problematică cu mistere descifrabile

Interviu cu Tudor Mitasov Autismul – o problematică cu mistere descifrabile

Autismul, una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copiilor înregistrează o creștere alarmantă în România, statisticile unor ONG-uri sugerând în jur de 30 000 de copii cu această afecțiune cu repercursiuni grave asupra comunicării, limbajului, socializării și comportamentului. Dedicarea părinților și terapia specializată sunt esențiale în dezvoltarea și integrarea lor în școli și în societate, dar un rol important îl avem și noi, toți ceilalți, în momentul în care interacționăm cu ei – dascăli, stomatologi, frizeri, manageri și angajați ai spațiilor de joacă, părinți ai copiilor neurotipici care au colegi cu această afecțiune sau spectatori întâmplători ai unui episod de furie al unui copil cu autism.

Cu acest scop l-am abordat pe Tudor Mitasov, psihoterapeut și formator în intervenția specifică asupra copiilor cu autism, lector pentru terapiile ABA și TEACCH, traducător și autor/coautor a numeroase cărți de specialitate: „Autismul – Sexualitate ciudată, controlabilă”, „Elemente de intervenție în Autism”, „Integrare europeană prin educație multiculturală”. Un interviu despre conștientizarea, cunoașterea și abordarea corectă a autismului cu scopul încurajării evoluției copiilor cu autism și al îmbunătățirii abilităților de viață independentă.

  • Domnule Mitasov, de câți ani lucrați cu copii cu autism și vă dedicați studiului tulburărilor acestei sfere?

Sunt deja aproape 20 de ani de când zi de zi respir în preajma copiilor cu autism și a celor care lucrează cu ei. Când nu lucrez cu psihologii, logopezii, studenții, părinții sau cadrele didactice, scriu sau mă ocup de editarea ori achiziționarea cărților ori lucrărilor ce tratează subiectul acesta plin de mistere descifrabile. Două tipuri de cărți ofer celor care participă la cursurile mele. Cărți care oferă soluții practice de intervenție și cărți care oferă o imagine a autismului văzut din interior, cărți scrise de persoane cu autism înalt funcțional ce pot descrie în cuvinte lupta lor proprie cu autismul și cu lumea non-autista în care fac eforturi să se integreze.

  • De ce anume are cea mai mare nevoie un copil cu autism? Care ar fi parcursul și echipa de specialiști ideală care să conducă un copil atipic spre o viață normală?

Întrebare puțin dificilă. De fapt ușor dificil de răspuns la ea deoarece sunt foarte diferiți, cu particularități specifice fiecărui individ în parte. Răspunsul șablon pe care l-ar da mulți ar fi: de dragoste. E răspunsul care dă bine. Eu, în schimb, am alt răspuns. Copilul cu autism nu duce lipsă de dragoste. Părinții săi îl iubesc nespus. Acești părinți vin cu el la terapeut pentru că dragostea nu este suficientă. În terapia autismului, și nu numai, dragostea este de foarte multe ori sabotorul principal al procesului terapeutic al copilului. Dragostea naturală a părinților îi face să devină șantajabili emoțional și/sau să nu accepte problema copilului, iar implicarea emoțională a terapeuților în relația cu pacientul îi transformă în persoane ce suferă de sindromul ajutătorului neajutorat sau sindromul altruistului.

Concluzie: copilul cu autism are nevoie de o abordare unitară, adaptată ce respectă cu strictețe principiile terapiei comportamentale. Mulți părinți, cadre didactice, psihologi își închipuie că o abordare cu bune intenții reale este suficientă. Degeaba ai bune intenții daca nu știi să te adaptezi la specificul copilului cu autism și să-l abordezi într-o formă adaptată specificului sau.

  • Care sunt cele mai eficiente terapii în acest domeniu, la momentul actual?

ABA si TEEACH. ABA excelează în secvențializarea sarcinilor de lucru, iar TEEACH în structurarea spațiului și timpului pentru copilul cu autism. Eu aplic și formez cursanții mei în spiritul îmbinării celor două tehnici.

Exista pe piața terapiei în momentul de față destule persoane care pretind că realizează o abordare holistica. O parte dintre terapeuții care pretind că realizează o abordare holistica au sub 30 de ani. Adică știu toate terapiile și realizează o îmbinare fericită între ele. Zâmbesc amar. Ei știu doar câteva tehnici din trei – patru terapii și le aplică într-o forma ce nu are cum să fie integrativa. Mulți dintre cei ce fac terapie adoptă următoarea tehnică: pun mare accent pe imaginea pe care și-o promovează, nu pe fondul profesional ce-l practică. Eu nu sunt holist. Știu două școli terapeutice în abordarea autismului și pe acelea le practic îmbinându-le deoarece sunt compatibile.

  • Cadrul Legislativ în România pentru persoanele cu autism este deficitar și neeficient. Ce este de făcut în acest caz? De unde pot obține sprijin acești copii și părinții lor?

Nu în cadrul legislativ consider că este cheia rezolvării problemelor acestor copii, ci în existența persoanelor dedicate, cu vocație, care să lucreze în instituțiile în care sunt integrați acești copii. Această întrebare consider că face parte din aceeași categorie cu întrebarea: „cadrele didactice au un salariu corespunzător?” Nu au salariu corespunzător, dar dacă l-ar avea, din ziua următoare și-ar schimba atitudinea și ar avea vocație? Făcând o paralelă, exista școli și centre de zi pentru copiii cu autism în o parte din orașe. Adică există cadru adecvat pentru a-i integra la școală. Cu toate acestea exista mulți părinți care-și integrează copii cu autism sever și potențial intelectual scăzut în școlile de masă. După ce că fac acest lucru o fac și fără însoțitor. Aici, iar, nu este vorba despre cadru adecvat.

  • Există școli speciale în România? Sunteți pro sau credeți că este mai indicat pentru copilul cu autism să frecventeze o școală normală?

Există școli speciale în România ce au cadre ce au abordări și structuri diverse: în aceeași școală avem cadre cu vocație și cadre dezinteresate, fără vocație. Părintele dacă are noroc i se repartizează copilul într-o clasă ce are un cadru cu vocație, dacă are ghinion nimerește la altcineva, care este titular și nu ai ce să-i faci, fără vocație. Unele cadre se specializează pe banii lor, altele nu merg la ore nici dacă sunt cursuri gratuite și vin doar la examen.

O școală normală este adecvată copiilor fără nevoi educative speciale. Într-o școală de masă toate educatoarele, învățătoarele nu au realizat în cadrul liceului pedagogic ce l-au absolvit, cu brio poate, nicio ora de terapie comportamentală. Nu știu să abordeze un copil cu nevoi educative speciale. Nu e vina lor.

O parte din părinți cred că dacă duc copilul cu autism, cu capacitățile de socializare, imitație, generalizare etc. afectate, acesta va deveni autodidact și va copia doar comportamentele adecvate și se va adapta într-un mediu cu zeci de copii diferiți învățând de la un cadru didactic nespecializat ce se adresează întregii clase. Mulți dintre ei învață cu greu într-un sistem unu la unu…

  • Din cazurile de specialitate pe care le-ați întâlnit și abordat dvs., ce concluzii ați tras în privința educației pe care o primesc acești copii în instituțiile de stat? Sunt cadrele didactice pregătite pentru acești copii?

Nu sunt pregătite. Întrebarea este de următoarea natură: este pregătit un profesor de educație fizică să-i învețe pe copii matematică? Firește, nu.

  • Este foarte important ca părinții copiilor atipici să își păstreze resursele energetice și optimismul. Care trebuie să fie perspectiva lor față de această problemă pentru a reuși?

Trebuie să aibă atitudine pozitiva. Optimismul presupune pasivitate, nu obiectivitate. Perspectiva e necesară a fi cea a unui luptător cu instrumente adecvate pe termen lung.

  • Un gând/ un sfat/ o sugestie pentru cititorii Revistei OK…

Acceptați pe cei care sunt diferiți și acceptați-va dacă sunteți diferit.

        interviu realizat de Alice Roca

sursa articoluluiȘ www.revistaok.ro

Read previous post:
Autismul – singurătatea copiilor şi acceptarea părinţilor

Poate cel mai dificil lucru pentru un părinte este să accepte că are un copil cu probleme și că tot...

Close