Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Dec 27, 2016 in Terapii autism, Uncategorized

Interviu cu Tudor MITASOV, lector formator de lunga durata in interventia specifica asupra copiilor cu autism

Interviu cu Tudor MITASOV, lector formator de lunga durata in interventia specifica asupra copiilor cu autism

Tudor MITASOV este psihoterapeut si formator in interventia specifica asupra copiilor cu autism. Va invitam sa cititi un interviu despre problematica autismului vazuta din perspectiva acestuia.

Sunteţi o persoană implicată în sfera tulburărilor din spectrul autismului. Care este istoria acestei conexiuni si cum a inceput intersectarea dumneavoastra cu acest univers?

Eu am avut sansa sa intalnesc specialisti din Olanda si Suedia care au avut puncte comune esentiale cu mine: dragostea pentru meserie, structura de terapeut si viziunea ca terapia se poate invata numai prin relatia directa dintre maestru si student – formarea nu se poate realiza doar citind. Documentarea este buna dupa ce ti-ai dezvoltat abilitatile practice in cadrul unei relatii de formare.

Ce ne puteti spune despre demersul dumneavoastra evolutiv din punct de vedere profesional?

Intai am facut Facultatea de Filologie, apoi mi-am implinit visul de a face si Facultatea de Psihologie. Dupa absolvire nu am conceput decat sa lucrez ca terapeut. De aceea am realizat multe cursuri de formare. De practicat am practicat, nu in mod intamplator terapia psihanalitica, hipnoterapia si terapia comportamentala. Pe fondul meu introvertit, de timid care s-a tratat, am fost atras de terapiile care presupuneau neutralitate in relatia cu pacientul – psihanaliza, coordonarea interventiei terapeutice in timp ce subiectul e in transa – hipnoterapia si in cele din urma terapia comportamentala care presupune relationarea cu persoanele cele mai retrase – cele cu autism. Am facut formare si in psihodrama, am practicat-o, doar ca provocare. In psihodrama trebuie sa controlezi bine grupul si sa aplici tehnicile specifice intr-un colaj alcatuit din planificarea sedintei si spontaneitatea oferita de structura de terapeut care iti arata ce tehnica specifica sa introduci intr-un anumit context. In niciun caz nu vreau sa se creada ca este vorba de improvizatie – e vorba de a avea capacitatea de a schimba planul initial intr-o patratica, daca ti-o cere contextul. Am facut aceasta subliniere deoarece foarte multe persoane care lucreaza cu clienti in context terapeutic se bazeaza pe improvizatie numind-o, in mod gresit, intuitie. Despre intuitie putem vorbi in situatia in care exista imbinarea intre cunoasterea foarte buna a tehnicilor specifice unei scoli terapeutice, structura de terapeut si capacitatea, dobandita in timp, de a sti ce tehnica se potriveste la acel pacient in acel moment al procesului terapeutic, in acea stare in care se afla atunci clientul.

 

 

 

Ce terapii, metode, tehnici de lucru utilizati in activitatile/programele pe care le coordonati?

Procesul terapeutic coordonat de mine, cat si cursurile pe care le sustin, se bazeaza pe imbinarea a doua scoli comportamentale: ABA si TEEACH. ABA exceleaza in secventializarea sarcinilor de lucru, iar TEEACH in structurarea spatiului si timpului pentru copilul cu autism.

Care dintre acestea si-au dovedit cel mai mult aplicabilitatea si, ce-i cel mai important, eficienta?

In egala masura amandoua. Eu aplic si formez cursantii mei in spiritul imbinarii celor doua tehnici. Exista pe piata terapiei in momentul de fata destule persoane care pretind ca realizeaza o abordare holistica. O parte dintre terapeutii care pretind ca realizeaza o abordare holistica au sub 30 de ani. Adica stiu toate terapiile si realizeaza o imbinare fericita intre ele. Zambesc amar. Ei stiu doar cateva tehnici din trei – patru terapii si le aplica intr-o forma ce nu are cum sa fie integrativa. Multi dintre cei ce fac terapie adopta urmatoarea tehnica: pun mare accent pe imaginea pe care si-o promoveaza, nu pe fondul profesional ce-l practica. Eu nu sunt holist. Stiu doua scoli terapeutice in abordarea autismului si pe acelea le practic imbinandu-le deoarece sunt compatibile.

Organizati foarte multe cursuri acreditate pentru specialistii din domeniu. Care sunt obiectivele acestor programe de formare?

In cadrul cursului se pune in practica viziunea latinilor care ne-au oferit conceptul „educere”, de unde provine si termenul romanesc educatie. Doar ca, putini stiu, termenul educere din latina inseamna a dezvolta ceea ce este latent in individ ca talent, ca potential. In Romania, nu doar in privinta educarii copiilor ci, foarte trist, si in privinta dezvoltarii profesionale continue a cadrelor didactice se pune accent de fapt pe introducerea cu ghiotura a informatiei in mintea individului. Ca sa poti interveni in cazul familiilor in care exista un copil cu autism nu ai nevoie de memorie. Ai nevoie de structura de terapeut. O ai sau nu o ai. E ceva ca aptitudinea necesara in teatru, sau sport. Ceea ce fac eu in cadrul cursurilor este sa dezvolt cat pot aptitudinile ce le au cei ce se inscriu la curs. Curba lui Gauss se manifesta in cadrul fiecarei grupe de cursanti. O parte din cadrele didactice vin cu ideea preconceputa: am platit, mi se cuvine diploma pe care sa fie scrisa nota 10. Lucrurile stau total diferit: informatia primita la curs se plateste, nu diploma. Foarte multi cred, si o afirma in plen, ca daca au platit taxa de curs e firesc sa primeasca diploma. Directori de scoli am auzit spunand aceasta. Dar, de fapt, se plateste cadrul in care ai posibilitatea sa-ti dezvolti abilitatile profesionale, nu diploma. Nota de pe diploma reflecta cat ai reusit sa-ti dezvolti din potentialul avut. Daca nu ai avut potential sau bunavointa, motivatie, nu ai reusit sa obti diploma. Au fost astfel de cazuri care au trebuit sa redea examenul. Altii nu s-au mai prezentat a doua oara deoarece… dar ei stiu cel mai bine de ce. Nota minima de absolvire este 6. Am dorit acest lucru, chiar daca s-ar fi putut sa fie 5, deoarece vreau ca cei care absolv sa nu fie atat de lipsiti de potential, dar totusi sa obtina diploma.

 

Cum vedeti imaginea autismului in Romania actualmente?

Imaginea autismului in Romania de azi e un album in care se afla urmatoarele fotografii:

– parinti ai adultilor cu autism disperati ca dupa moartea lor nu vor putea fi ingrijiti cum se cuvine copii lor;

– specialisti mai multi ca acum 20 de ani, dar insuficienti deoarece calitatea nu a crescut proportional cu numarul;

– psihologi si cadre didactice care cred ca poti fi terapeut bun daca citesti un suport de curs si atat;

– multi parinti ce nu fac fata socului si se afla in perioada de negare post traumatica o foarte mare perioada de timp ( multi ani );

-copii cu autism integrati acolo unde nu le este locul deoarece parintilor le este greu sa accepte diagnosticul;

– cadre didactice, psihologi, in numar mare inca, ce doresc sa obtina diplome, credite in sistem fara a se perfectiona cu adevarat, dar care doresc sa fie respectate pentru munca lor;

– educatori, invatatori carora le este frica sa primeasca in clasa copii cu deficiente care sa fie insotiti;

– parinti care nu au capacitatea si viziunea de a fi ei cei care decid in relatia cu copilul si astfel sunt total lipsiti de autoritate in relatia cu copilul cu autism;

– parinti superficiali care cred ca pot invata intr-o sedinta, altii in doua zile tot ce e necesar pentru a se ocupa adecvat de copiii lor.

Exista un cadru legislativ adecvat nevoilor persoanelor care prezinta tulburari din spectru autist?

Nu in cadrul legislativ consider ca este cheia rezolvarii problemelor acestor copii, ci in existenta persoanelor dedicate, cu vocatie, care sa lucreze in institutiile in care sunt integrati acesti copii. Aceasta intrebare consider ca face parte din aceeasi categorie cu intrebarea: „cadrele didactice au un salariu corespunzator?” Nu au salariu corespunzator, dar daca l-ar avea, din ziua urmatoare si-ar schimba atitudinea si ar avea vocatie? Facand o paralela, exista scoli si centre de zi pentru copiii cu autism in o parte din orase. Adica exista cadru adecvat pentru a-i integra la scoala. Cu toate acestea exista multi parinti care-si integreaza copii cu autism sever si potential intelectual scazut in scolile de masa. Dupa ce ca fac acest lucru o fac si fara insotitor. Aici, iar, nu este vorba despre cadru adecvat.

Ati scris diverse carti, ati si tradus anumite lucrari. Cum reusiti sa gestionati timpul, aceasta resursa care pare a fi, la un moment dat, si e firesc pentru natura umana, epuizabila?

Nu administrez timpul atat de bine pe cat am nevoie. Programul incarcat, cu deplasarile la cursurile din tara imi administreaza timpul.

In calitate de psihoterapeut, in cazurile de specialitate pe care le-ati intalnit si abordat, ati observat, probabil, faptul ca exista suficienti oameni care nu reusesc sa-si traiasca viata, ci viata ii traieste pe ei. Ce le recomandati acestora pentru a-si recapata optimismul, acel “well-being” despre care se vorbeste atat de des in ultima perioada?

Traieste-ti viata ta! O buna parte din viata pe care ai trait-o pana acum ai trait-o dupa cum au vrut altii.

Ce inseamna, in acceptiunea dumneavoastra, ca un individ sa fie in armonie cu sine?

Sa aiba capacitatea de a-si numi partile bune fata de sine si fata de altii (eliberandu-se de modestia prost inteleasa – cea care te anuleaza) si sa-si accepte si punctele slabe si esecurile si deciziile cu bune intentii ce le-a luat dar care au condus la un rezultat neasteptat si nedorit, accepandu-se cu tot ce are. Oamenii i-au detestat si nu i-au acceptat in decursul istoriei pe cei diferiti de ei: negri, indieni, homosexuali, transsexuali, rokeri, pocaiti etc. Narcis a fost si este blamat pentru ca este diferit: el se iubeste.

Intr-una din poeziile sale, Lucian Blaga spunea ca: “A cunoaste, a iubi / Inc-o data iar si iara, / A cunoaste-nseamna iarna / A iubi e primavara”. Sunteti in asentiment cu aceasta idee si considerati ca iubirea e forta motrice care pune in functiune toate rotitele necesare functionarii acestui mecanism complex pe care psihologii il studiaza cu maiestrie, acest “psyche”-“psihic”?

Raspunsul meu este diferit fata de cel sugerat de intrebare. „A iubi e primavara” poate fi interpretat ca dragostea este anotimpul renasterii si ceea ce conteaza este dragostea de inceput. Conteaza mult si dragostea mentinuta, nu numai cea de inceput. Dragostea de durata, ce trece de prima etapa, nu seamana cu cea de inceput si e pretioasa. Omul este o fiinta emotionala, nu rationala. Omul creeaza rationalizari, nu rationamente. Rationalizarile sunt constructele aparent logige ce vin in sprijinul propriei subiectivitati avand pretentia de rationamente. Omul emotional nu este dinamizat doar de iubire. Exista si celelalte sentimente care-i determina actiunile. In terapia in autism, si nu numai, dragostea este de foarte multe ori sabotorul principal al procesului terapeutic al copilului. Dragostea naturala a parintilor ii face sa devina santajabili si/sau sa nu accepte problema copilului, iar implicarea emotionala a terapeutilor in relatia cu pacientul ii transforma in persoane ce sufera de sindromul ajutatorului neajutorat sau sindromul altruistului.

Autism Connect este cea mai mare comunitate de informare si inter-conectare a parintilor copiilor cu autism cu specialistii din domeniu. Ce mesaj doriti sa transmiteti celor care ne citesc si urmaresc pe acest portal?

O intrebare grea deoarece presupune un grad mare de generalizare. Cu generalizarea nu sunt deacord. Totusi voi raspunde: a deveni terapeutul in autism inseamna sa ai structura de a putea intelege, insusi si utiliza instrumentele cu ajutorul carora sa-l schimbi pe cel afectat de autism dar si sa ai structura necesara pentru a putea utiliza aceste instrumente. Meseria de terapeut se realizeaza cu o anumita atitudine. O poti avea sau nu.

*A consemnat psiholog Elena UNGUREANU

 

sursa: www.autismconect.ro

Citește articolul precedent:
Cum să tratezi natural autismul. Ce soluții naturiste există?

Cum să tratezi natural autismul este o întrebare pe care mulți părinți cu copii care suferă de autism și-o pun...

Închide