Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Mai 9, 2016 in Oxitocina

A fost inventat spray-ul nazal care tratează autismul

A fost inventat spray-ul nazal care tratează autismul

Un spray nazal ce conține hormonul fericirii promite să amelioreze simptomele persoanele care suferă de autism și de schizofrenie, făcându-le mai sociabile.

Testat de o echipă de cercetători din Norvegia, acesta este mult mai eficient decât medicamentele tradiționale contra depresiei, care își fac efectul abia în a doua săptămână de la debutul tratamentului.

Pentru autiști, viața în mijlocul unei comunități este destul de dificilă, dat fiind că le este greu să se exteriorizeze și să comunice. Însă pentru astfel de persoane a fost inventat un spray nazal care, odată folosit, eliberează oxitocină, substanță cunoscută ca fiind hormonul fericirii și al atașamentului.

“Oxitocina este o neuropeptidă secretată în creier și distribuită în interiorul acestuia, dar și în vasele de sânge prin glanda pituitară. Multe boli sunt caracterizate de o disfuncție socială, așa cum sunt autismul și schizofrenia”, a declarat Daniel Quintana, cercetător la Universitatea din Oslo.

Cercetătorii de la Universitatea din Oslo au efectuat un experiment pe 16 bărbați. Specialiștii spun că moleculele absorbite de mucoasa nazală ajung rapid la creier prin nervii olfactivi, inducând aproape instantaneu starea de calm.

După ce au inhalat particulele de oxitocină, subiecții au devenit capabili să citească emoțiile pe chipurile care le-au fost arătate în mai multe fotografii.

Potrivit oamenilor de știință din Norvegia, acești aerosoli nu prezintă efecte secundare și spray-ul poate fi utilizat ori de câte ori este nevoie de persoanele care suferă de autism, schizofrenie și de cele cu tulburare bipolară.

 

sursa: www.reporterntv.ro/

Citește articolul precedent:
Gluma pe seama unui angajat ce suferea de autism

    Săptămâna trecută, 50 Cent a postat un filmuleţ pe o reţea de socializare în care glumea pe seama unui...

Închide