Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Mar 9, 2016 in Copii cu autism

Doi bucureșteni și-au schimbat viața pentru gemenii lor, diagnosticați cu autism

Doi bucureșteni și-au schimbat viața pentru gemenii lor, diagnosticați cu autism

Dacă unele mame îşi abandonează copiii sănătoşi, fără nici o urmă de regret, pe unde apucă, altele luptă până la epuizare pentru ca micuţii lor bolnavi să aibă o şansă în această lume.

Viaţa ne ia de multe ori pe nepregătite, lovindu-ne fără milă când nici nu ne aşteptăm. Adevărul este că nu suntem niciodată pregătiţi pentru loviturile grele, ba mai mult, atunci când ni se întâmplă, nu mai putem decât să ne întrebăm ”de ce tocmai nouă?”. Mihaela Stan, o bucureşteancă de 43 de ani, nu şi-a pus însă această întrebare atunci când şi-a dat seama că ființele cele mai dragi ei, băieţii gemeni cărora le-a dat viaţă, se confruntă cu o gravă afecţiune. Ea a luptat cât au ţinut-o puterile pentru a afla ce are de făcut şi cum îşi poate ajuta copiii.

Povestea de familie a Mihaelei merită ascultată la nesfârşit deoarece este o lecţie de viaţă. Şi asta pentru că atât ea, cât şi soţul ei care a susţinut-o necondiţionat, au avut curajul să lupte şi să renunţe la orice pentru cele două minuni din viaţa lor. Avea 30 de ani când a devenit mama a băieţeilor gemeni. Era extrem de fericită şi toate îi mergeau din plin. Însă, după ce Andrei şi Ovidiu au împlinit şase luni, femeia a început să observe diferite lucruri care nu-i plăceau.

Unul dintre ei se uita, destul de des, în gol, iar după ce a învăţat să stea în funduleţ, a început să se legene înainte şi înapoi. Şi pentru că nu i se părea normal ce se întâmplă cu copiii, i-a dus la control. Nu la unu, două, ci la mai multe. Medicii i-au spus să stea liniştită că nu sunt semne de îngrijorare. A ascultat sfatul acestora şi o perioadă i-a lăsat în pace pe micuţi, supraveghindu-i îndeaproape. Însă atunci când au ajuns la vârsta de un an şi 10 luni, femeia a realizat că băieţeii ei au probleme şi nu sunt ca ceilalţi copii. De atunci a început haosul în viaţa lor.

A fost sfătuită să-i interneze şi să facă alţii

Şi asta pentru că doctorii nu ştiau ce diagnostic să le pună gemenilor şi îi trimiteau dintr-o parte într-alta.

”Mi s-a spus ba că suferă de o boală gravă, ba că nu au nici o şansă, ba că sunt bine şi am eu o problemă. N-am să uit cât voi trăi că un medic m-a sfătuit să-i internez undeva şi să fac alţii”, povesteşte Mihaela cu ochii înlăcrimaţi.

”A existat o doamnă doctor de la spitalul Panduri, căreia îi sunt recunoscătoare şi în ziua de astăzi, care m-a îndrumat către Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, spunându-mi că acolo erau trimişi copii – cu probleme asemănătoare – pe vremea lui Ceauşescu. Tot ea a fost cea care ne-a spus pentru prima oară că gemenii suferă de autism”, continuă femeia.

Din cauză că medicii nu ştiau pe vremea aceea prea multe despre acesată afecţiune şi nici nu existau specialişti care să-i poată îndruma, singura prescripţie pe care o primeau consta în medicamente – care, de altfel, nu i-ar fi ajutat cu nimic, ci doar i-ar fi transformat în nişte ”legume”. Din gură în gură, au aflat despre un alt părinte al cărui copil suferea de autism. L-au căutat imediat şi au învăţat de la el de unde să pornescă şi ce au de făcut. Singurul tratament care chiar dădea randament, consta într-o terapie pentru autism, numită terapia ABA(Analiză comportamentală aplicată).

Locul de joacă favorit – parcarea unui supermarket

Şi pentru că în România nu găseau cărţi referitoare la această terapie, au început să sape adânc pe internet şi după ce au găsit înscrisurile de care aveau mare nevoie, s-au apucat să le traducă pentru a le putea pune în practică. Era singura lor speranţă. Problema care le dădea cele mai mari bătăi de cap soţilor Stan era că micuţii, fiind hiperactivi, nu dormeau nici ziua, nici noaptea, iar cei doi adulţi trebuiau să reziste cu stoicism şi să-i supravegheze în permanenţă. O bună perioadă de timp, au ieşit, la joacă, seară de seară, în parcarea unui supermarket.

”Mergem când se închidea magazinul pentru că rămânea parcarea goală. Îi puneam pe copii în cărucioare, ne poziţionam strategic şi îi azvârleam de la unul la altul… ore în şir. Nu se plictiseau niciodată şi le plăcea enorm, iar noi speram că în felul acesta vor obosi şi se vor culca. Ne doream acest lucru pentru a putea dormi şi noi măcar un pic”, adaugă Mihaela.

Mai grav a fost atunci când vecinii au început să-i reclame pe motiv că nu se pot odihni din cauza gălăgiei.

”Este adevărat că fiind hiperactivi – acesta este unul dintre simptomele afecţiunii – băieţii aveau chef de joacă chiar şi la ora două – trei noaptea. Şi atunci răsturnam coşul cu jucării şi treceam la treabă. Mai mult decât atât, începusem să-mi fac procese de conştiinţă că nu-i mai scot în parc, la aer. Şi asta pentru că eu nu mă mai puteam descurca cu ei. Nu-i puteam îmbrăca singură, iar de pumnii şi picioarele pe care le încasam nu vă mai spun… Îmi era imposibil să le fac faţă amândurora. Până la urmă am fost nevoiţi să ne mutăm… la curte”, îşi aminteşte mămica celor doi năzdrăvani.

Read previous post:
SUPERB. Tablou realizat de o fetita cu autism, cumparat de Angelina Jolie – FOTO

Iris, o fetita de sase ani, diagnosticata cu autism, a gasit posibilitatea de a comunica prin intermediul tablourilor pe care...

Close