Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Iun 18, 2017 in Copii cu autism

Cum își exprimă emoțiile copilul  cu autism?

Cum își exprimă emoțiile copilul cu autism?

Toate acțiunile noastre sunt determinate de emoții. Acestea din urmă stau la baza modului în care reacționăm și ne comportăm. De aici ia naștere întrebarea: ce se întâmplă atunci când nu reușim să exprimăm ceea ce simțim?

Copiii cu autism au emoții, ca oricare dintre noi, însă le este foarte dificil să le exprime, să le identifice și să le recunoască la alte persoane“, afirmă Bianca Țigău, specialist Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA).

Înainte de a descrie modul emoțional de dezvoltare al unui copil cu autism trebuie să menționăm câțiva factori care influențează acest lucru. În primul rând, inteligența joacă un rol esențial. Dificultățile emoționale sunt frecvent întâlnite în cazul copiilor cu autism care au un IQ scăzut. Este destul de dificil să determini care dintre elementele acestei probleme sunt cauzate de autism sau de nivelul scăzut de inteligență. În al doilea rând, vârsta cronologică are impact asupra performanțelor copilului. Și nu în ultimul rând este important modul de înțelegere și aplicabilitatea acestor competențe. Există posibilitatea ca un copil cu autism să recunoască emoțiile în diferite imagini, dar să nu aibă abilitatea de a le recunoaște în diferite contexte din mediu.

Emoțiile în cazul copilului tipic

Pentru sugar, primele luni de viață sunt destul de sărace în manifestări. În jur de 3-4 săptămâni se manifestă zâmbetul, ca expresie a comunicării non-verbale. Aceasta are o adresare clară și este însoțit de o privire intensă și luminoasă.

Exprimarea emoțiilor și răspunsul emoțional sunt primele forme de interacțiune și comunicare care pot fi observate în mod direct. Cu toate acestea, la acea vârstă, copilul nu este capabil să înțeleagă emoțiile. În primele luni de viață, copilul observă și copiază unele expresii faciale. După nouă luni, copilul începe să împartă atenția cu alte persoane, interacțiuni triadice, copilul se uită la un obiect împreună cu o altă persoană, alternând privirea între obiect și persoană. În jurul vârstei de 10 luni, copiii învață să urmărească atunci când cineva arată cu degetul. Aceste comportamente îi ajută pe copii să învețe despre starea emoțională a persoanelor. Copiii dau dovadă de imaginație atunci când se joacă cu diferite obiecte, în jurul vârstei de 1,6 ani, iar în jurul vârstei de 2 ani, copiii își imaginează starea mentală a altora, de exemplu atribuie emoții unei păpuși.

Copilul cu autism și emoțiile

În primul an de viață al copiilor cu autism se pot observa anumite probleme legate de răspunsul la nume, păstrarea contactului vizual, lipsa zâmbetului social. De asemenea, copilul cu autism are dificultăți atunci când vorbim despre atenția în cadrul triadelor despre care am menționat mai sus. Identificarea propriilor emoții, exprimarea și atribuirea lor este extrem de dificilă și aparte de la caz la caz.

De aceea este foarte importantă abordarea acestei problematici în cadrul orelor de terapie. La noi, la AITA, atunci când sunt pregătiți, copiilor li se introduc programe speciale care să lucreze partea de emoții. În plus, în cadrul grupurilor de socializare, copiii sunt familiarizați cu emoțiille colegilor de grup. Expunerile de acest fel sunt benefice pentru copii și îi ajută pe aceștia să înțeleagă mai bine siuația prezentată, să realizeze asocieri între emoții și comportament și să învețe cum să se comporte adecvat.

Trebuie să avem mereu în vedere faptul că un copil cu autism nu este doar un diagnostic și atât, astfel copilul are trăiri interioare și reacționează la lucrurile din mediu, indiferent de modul în care o face, adecvat sau nu. Fiecare interacțiune cu mediul declanșează o senzație proprie.

Noi, specialiștii de la AITA, considerăm că este un lucru deosebit de important să observăm cu atenție modul în care copilul se simte atunci când intră la oră. Să ținem cont de aceste aspecte atunci când începem programul și să îi ajutăm pe copil să dobândească o stare emoțională bună care să îl ajute să asimileze informații, să coopereze și să fie implicat.

sursa: www.ziaruldesanatate.ro

Citește articolul precedent:
Tulburări de limbaj la copil. Când cerem ajutorul specialistului

Fiecare copil are ritmul său propriu de dezvoltare a vorbirii. De aceea, când unii copii prezintă tulburări de limbaj, părinții...

Închide