Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Jul 17, 2013 in Diagnostic autism

Cand „Autismul“ nu e din spectrul autist

Cand „Autismul“ nu e din spectrul autist

Vestea bună este că, ocazional, citim despre copii care s-au „recuperat“ sau „au învins autismul“. Şi asta e minunat. Nu pentru a minimaliza această veste bună, deşi, la drept vorbind, în multe cazuri cei recuperaţi din autism nu au avut, din fericire, autism. În schimb, acei copii au „depăşit“ condiţii ca hiperlexia (copiii care citesc mai devreme) sau Sindromul Einstein (copii care vorbesc târziu), în care simptomele asemănătoare autismului pot exista pentru o perioadă de timp, şi, în opinia mea, au fost prematur şi eronat diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist.

Vestea că aceşti copii non-autişti se dovedesc a fi pe parcurs copii străluciţi, de succes, neurotipici, rămâne la fel de bună. Dar vestea proastă este că, între timp, părinţii au fost inutil pesimişti şi îngrijoraţi cu privire la copilul lor, iar uneori copiii au fost supuşi la tratamente şi metode educaţionale inutile sau chiar greşite.

Am fost implicat în studiul autismului timp de mai mulţi ani. De fapt, am avut ocazia de a învăţa despre autism direct de la dr. Leo Kanner, atunci când a fost profesor-invitat la şcoala medicală pe care o urmam. Dr. Kanner a fost primul care a identificat şi denumit autismul infantil precoce, în 1943. În urma rezidenţiatului în psihiatrie am fondat o unitate de copii la un spital de psihiatrie din Wisconsin. Cei mai mulţi pacienţi au fost autişti şi acolo am întâlnit, de asemenea, primii mei „savanţi“, care m-au intrigat atât de mult şi au făcut obiectul cercetării mele de peste 50 de ani, documentată în cartea publicată în 2010,Islands of Genius. The Beautiful Mind of the Autistic, Acquired and Sudden Savant. Ca urmare a interesului meu în sindromul savantului am susţinut un site activ pe plan internaţional la www.savantsyndrome.com, găzduit de Wisconsin Medical Society. Pe acel site web primesc aproape zilnic emailuri de genul: „Am un fiu sau o fiică care…“, de la părinţi care solicită sfaturi în ceea ce priveşte abilităţile savante ale propriilor copii. În unele cazuri, o abilitate specială este aceea de a citi devreme (hiperlexia), precum în alte cazuri preocuparea vizează vorbirea întârziată cuplată cu o serie de cunoştinţe precoce şi cu o memorie extraordinară (Sindromul Einstein ). În urma acestor cazuri am observat că, în timp ce fiecare dintre aceşti copii a primit un diagnostic de tulburare de spectru autist, pe parcurs rezultatul a fost foarte diferit şi mult mai bun decât în cazul tulburării tipice de spectru autist, al sindromului Asperger sau PDD / NOS sau al oricărui alt diagnostic atribuit.

În esenţă, aceşti copii au „depăşit“ diagnosticele de rău augur şi sunt acum copiii neurotipici, adolescenţi sau adulţi străluciţi şi de succes. Ceea ce s-a întâmplat este că, în procesul de evaluare, s-a produs un eşec în a decela comportamentele tip autism like (asemănătoare autismului) de simptomele tulburării de spectru autist. Am peste 150 de astfel de cazuri, acum, în care rezultatul este pozitiv, astfel încât mesajele de follow-up de la părinţii relaxaţi sunt pentru mine o sursă de satisfacţie profesională continuă. Urmează o scurtă descriere a acestor condiţii.

Hiperlexia de tip I

Unii copii normali (neurotipici este termenul potrivit acestor zile) citesc pur şi simplu foarte devreme. Ei tind să fie foarte inteligenţi, dar cu siguranţă nu sunt autişti. Ca un copil să citească fluent la grădiniţă în locul profesorului şi să înţeleagă ceea ce citeşte este uimitor şi sare în ochi. Părinţii sunt foarte mândri şi asistă uimiţi la asta. În cele din urmă, ceilalţi copii îl ajung totuşi pe cel în cauză la nivelul de lectură, iar posibilitatea de a citi precoce se transformă într-o amintire în care copilul are (sau, mai precis, a avut), ceea ce am clasifica drept hiperlexia I.

Hiperlexia de tip II

Aceasta reprezintă un grup de copii care au hiperlexie ca fragment al abilităţilor savante, ce pare simptom al unei tulburări din spectrul autist. Ei citesc cu aviditate, de obicei au o memorie uimitoare a ceea ce au citit, adesea însoţită de alte sarcini de memorare şi abilităţi, uneori legate de cifre sau calcularea datelor. Se observă obsesie şi rigiditate marcate. Aceste „abilităţi“ izolate sunt observate împreună cu sau în mijlocul altor tulburări de limbaj, simptome sociale şi comportamentale caracteristice tulburărilor de spectru autist. Ei primesc, de obicei, un diagnostic de tulburare din spectrul autist, de sindrom Asperger sau de tulburare pervazivă de dezvoltare nespecificată (PPD / NOS).Tabloul clinic, evoluţia bolii şi pronosticul sunt cele observate de obicei în tulburările de spectru autist.

Hiperlexia de tip III

Aceasta este o formă mai puţin frecventă de hiperlexie şi este uneori inadecvat diagnosticată ca „autism“, din cauza eşecului de a distinge simptome de autism-like de cele din tulburarea de spectru autist. De asemenea, aceşti copii citesc mai devreme, demonstrează de multe ori abilităţi de memorare izbitoare şi, uneori, au abilităţi precoce şi în alte domenii. Ei pot avea comportamente asemănătoare autismului pentru o perioadă de timp. De exemplu, pot dezvolta sensibilităţi senzoriale neobişnuite (la sunete, atingere sau gust). Caută, de obicei, şi nu evită afecţiunea şi, în acest sens, sunt mult mai sociali, tind să facă contact vizual şi să fie mult mai interactivi cu persoanele apropiate şi mai puţin retraşi decât copiii cu tulburare de spectru autist. Pot apărea fascinaţie la anumiţi stimuli, insistenţă pe rutină şi rezistenţă la schimbare. Aceşti copii par a fi destul de inteligenţi, curioşi şi precoce, în general. Interesul faţă de lectură şi stăpânirea acesteia, cuplate cu o memorie puternică, sunt frapante şi uimitoare. Pot apărea şi alte simptome sau comportamente specifice autismului cum ar fi autostimularea, de exemplu, dar în timp dispare tabloul autist, iar aceşti copii devin destul de neurotipici pentru vârsta lor.

Sindromul Einstein

auditie_copil_foto_e-psicopedagogia-comÎn cartea sa din 1997, Copiii care vorbesc târziu, Thomas Sowell a documentat cât de des apar simptome asemănătoare autismului la copii cu retard de limbaj într-un grup de 46 de astfel de copii, pe baza rapoartelor parentale. Într-o carte de follow-up, patru ani mai târziu, Sindromul Einstein: Copii străluciţi care vorbesc târziu, Sowell scria: „Mulţi părinţi mi-au scris să îmi spună că au fost uimiţi să citească despre lucruri parcă descrise de un martor ocular al copilului lor şi al propriei lor familii. O mamă a spus că i s-a făcut pielea de găină citind descrierile care se potrivesc copilului şi familiei ei îndeaproape, în timp ce alte mame au raportat că au plâns citind pentru prima dată ceva atât de evident potrivit copilului lor enigmatic.“ Astfel, experienţa Sowell cu copii care au vorbit târziu oglindeşte concluziile mele despre copiii care au citit mai devreme. Am avut rapoarte ale mamelor care au plâns când au citit, pentru prima dată, o descriere a copilului lor cu hiperlexia III.

Sowell a avut grijă să sublinieze că, în unele cazuri, diagnosticul de tulburare de spectru autist a fost corect şi că vorbirea întârziată poate, uneori, să fie o parte a autismului sau a altor condiţii psihice. (La fel cum poate fi hiperlexia II). Dar a constatat, de asemenea, că în cazurile analizate de el copiii cu retard de limbaj au fost diagnosticaţi inadecvat cu autism de persoane fără calificarea necesară pentru a face acest lucru.

Aceste două cărţi luate împreună rezumă experienţa sa cu 46 de familii originale, plus cu un nou grup de 239 de copii cu retard de limbaj care au primit un diagnostic greşit de tulburare de spectru autist, ţinând cont de evoluţia pozitivă a acestor copii, foarte diferită de cea a tulburărilor reale din spectrul autismului. El recomandă în cazul acelor copii care manifestă simptome caracteristice sindromului Einstein (sunt extrem de inteligenţi), dar care încep să vorbească extrem de târziu o evaluare profesională atentă, la fel ca în cazul tuturor copiilor cu retard de limbaj, indiferent de cauză. De asemenea, a constatat, pe baza corespondenţei cu părinţii, că unii copii care vorbesc târziu au simptome tranzitorii de autism, care pălesc în timp, dar care au condus la un diagnostic de autism greşit sau prematur aplicat. Odată cu această eroare, în familiile acestor copii s-au strecurat diferite griji, multă nelinişte şi pesimism, ca şi în cazul familiilor în care copiii sufereau de hiperlexia III.

Ideea acestui blog nu este de a discuta exhaustiv hiperlexia sau Sindromul Einstein, ci, mai degrabă, aceea de a sublinia că atunci când capacitatea de citire precoce şi fascinaţia extraordinară faţă de cuvinte se prezintă într-un copil foarte mic, mai ales atunci când este însoţită de alte probleme lingvistice sau sociale care ar putea sugera o tulburare din spectrul autist, se impune o evaluare cuprinzătoare făcută de un profesionist sau de o echipă familiarizată cu diagnosticul diferenţial al diferitelor forme de hiperlexie. Acelaşi lucru este valabil atunci când un copil vorbeşte târziu, mai degrabă decât citeşte mai devreme.

sursa: http://www.2elefanti.ro

Read previous post:
Legislatia autismului a castigat in IQ dupa o lupta dura

In urma unei campanii de un an si jumatate, o mana de ONG-uri a reusit sa transforme schizofrenicii si copiii...

Close