Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Iul 5, 2016 in Terapii autism

Călăria, o terapie pentru copii şi adulţi

Călăria, o terapie pentru copii şi adulţi

Dacă ai călărit vreodată sau ai mângâiat un cal, cunoşti probabil acea senzaţie de fericire, relaxare, eliberare. E un sentiment care vindecă boli trupeşti şi sufleteşti. Medicii şi terapeuţii ştiu asta şi au început să recomande călăria ca metodă de tratament pentru persoanele cu dizabilităţi, cu afecţiuni neurologice sau emoţionale.

Hipoterapia este o formă de terapie mai puţin practicată la noi în ţară, dar cu o mare răspândire în nord-vestul Europei şi în SUA, aflăm de pe psihohipoterapie.ro. Beneficiarii pot fi copii cu probleme senzoriale sau neurologice (autism, ADHD, sindrom Down), copii cu dificultăţi perceptuale, persoane în scaun rulant, cu traumatisme cerebrale, artrită, distrofie musculară, scleroză multiplă, accidente cerebrale şi vasculare, amputaţii, chiar şi depresii, anxietăţi, fobii, stimă de sine scăzută etc. Faţă de alte forme de terapie în spaţii închise, hipoterapia are avantajele petrecerii timpului în aer liber, obligă la socializare cu alţi oameni, în plus, avem interacţiunea cu animalul. Unul frumos, blând, inteligent.
„Specific hipoterapiei este că se foloseşte impulsul transmis de cal în mers pentru corectarea schemelor motrice umane. Adică mersul calului la pas produce aceeaşi mişcare pe care o are corpul nostru atunci când păşeşte. Terapia se face doar de către un terapeut care ştie să aleagă acel cal şi acele activităţi pentru tratarea unei probleme specifice. Spre exemplu, sunt cai special antrenaţi care ascultă doar de comanda dată de conducătorul de la sol, nu de către cel de pe şa”, explică Anca Bâlbă, psihoterapeut acreditat de Asociaţia Americană de Hipoterapie, care are un centru în Pantelimon.
O şedinţă durează 30-45 de minute şi costă între 70 şi 100 de lei. În timpul şedinţei, psihoterapeutul va solicita pacientului să efectueze diferite exerciţii cât timp se află călare, va fi stimulat să comunice atât cu terapeutul, cât şi cu animalul. „Tot mai multe studii dezvăluie rezultate promiţătoare în recuperarea unor boli precum scleroză multiplă sau paralizia cerebrală infantilă. Recunoaşterea hipoterapiei ca metodă adjuvantă de terapie ar putea face ca, într-o bună zi, să fie decontată de asigurările de stat”, spune pe site-ul recuperareusoara,ro dr. Ioana Năstase, specialist în reabilitare medicală.
Faceţi diferenţa dintre ec hitaţie şi hipoterapie. Dacă în prima situaţie călăreţul controlează calul, în cea de-a doua e exact invers: trebuie doar să profite de mişcarea calului.

sursa: www.click.ro

Citește articolul precedent:
Despre recuperarea copiilor cu autism si vaccinuri

In calitate de pedagog de recuperare am lucrat și am militat la recuperarea copiilor cu autism și la integrarea lor...

Închide