Pages Menu
TwitterFacebook

Postat on Iul 2, 2017 in Copii cu autism

Burse sociale pentru studenții cu autism

Burse sociale pentru studenții cu autism

Studenţii cu autism vor beneficia de burse sociale, ce vor fi acordate în baza unui ordin emis de ministrul Educaţiei Naţionale, a anunţat, marţi, deputatul social-democrat Tamara Ciofu. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizaţia PSD Botoşani, actul normativ prevede că beneficiarii burselor sociale sunt şi studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare.

‘Ca medic pediatru, nu pot să nu atrag atenţia asupra importanţei pe care comunitatea o are în viaţa unei persoane cu autism. Sigur că rolul pe care îl au serviciile sociale sau măsurile instituţionale este unul major, dar, în acelaşi timp, integrarea în societate este responsabilitatea membrilor comunităţii locale. Cred cu tărie că efectele autismului şi a tulburărilor de dezvoltare care împiedică socializarea pot fi diminuate acolo unde se poate, atât timp cât există toleranţă, deschidere şi apropiere. În cele din urmă, cred că toţi putem fi de acord că scopul nu trebuie să fie instituţionalizarea şi izolare de societate, ci integrarea şi participarea pe cât posibil la viaţa comunităţii’, a subliniat Tamara Ciofu, citată în comunicat.

Deputatul PSD susţine, de asemenea, că în cel mai scurt timp urmează realizarea unui nou ordin pentru a beneficia de burse sociale şi elevii diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist din învăţământul preuniversitar de stat.

 

sursa: www.gorj-domino.ro

Citește articolul precedent:
Despre David Stescu.

Pentru cine nu-l stie pe micul meu prieten David Stescu, el e un baietel care la doi ani a fost...

Închide