Pages Menu
TwitterFacebook

Posted on Jun 19, 2018 in Copii cu autism, Social

Alergiile mai frecvente în rândul copiilor cu autism

Alergiile mai frecvente în rândul copiilor cu autism

Rezultatele celui mai recent studiu în domeniu au arătat că alergiile alimentare, cele de la nivelul pielii şi respiratorii sunt mult mai des întâlnite la copiii care suferă de autism.

Deşi nu cunosc cu exactitate legătura dintre frecvenţa alergiilor şi tulburarea de spectru autist, specialiştii de la Universitatea din Iowa (SUA) sunt de părere că aceste probleme de sănătate sunt un factor ce contribuie la schimbările dese de comportament ce apar în cazul copiilor.
„Este necesar să realizăm mai multe cercetări pentru a determina asocierea dintre autism şi apariţia diferitelor tipuri de alergii. Cu siguranţă este vorba de o legătură între cele două sau de o altă problemă medicală ce le cauzează pe amândouă“, explică Wei Bao, profesor în cadrul Universităţii din Iowa.
La studiu a participat un grup din care au făcut parte aproximativ 200.000 de copii (unii dintre ei sufereau de autism, alţii de mai multe tipuri de alergii) din SUA, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 17 ani, iar datele folosite la cercetare au fost strânse în perioada 1997-2016. După colectarea datelor, oamenii de ştiinţă au verificat care sunt factorii ce pot asocia autismul cu riscul mai mare de alergii.
Astfel au ajuns la concluzia că probabilitatea de a avea o alergie alimentară era de două ori mai mare în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist. De asemenea, alergiile respiratorii erau cu 28% mai frecvente la copiii cu austim, iar cele ce apar la nivelul pielii cu 50% mai des întâlnite.
Medicul Punita Ponda – şeful departamentului de Alergologie şi Imunologie de la Centrul Medical Northwell Health din New York – este de părere că cel mai probabil legătura din alergii şi autism este dată de microbiomul intestinal, mai exact de schimbările care apar la nivelul bacteriilor care se găsesc în sistemul digestiv. Aceste modificări, la rândul lor, pot favoriza apariţia inflamaţiilor în organism, iar ele să facă asocierea dintre alergii şi autism.
Read previous post:
Ce este autismul, de ce apare, cum se manifestă și cum se tratează?

Ce este autismul, de ce apare, cum se manifestă și cum se tratează? Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc, face o...

Close